VIDEO: Stenogramele şpagarilor: „ Pune 20 de euro. 10 nu-i bine?”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei patru au aşteptat mai bine de două ore pentru verdict
Cei patru au aşteptat mai bine de două ore pentru verdict

Şpagarii în uniformă, reţinuţi miercuri de procurori pentru luare de mită, vor fi cercetaţi în stare de libertate după ce judecătorii Tribunalului Arad au respins ieri cererea procurorilor de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Bogdana Marian, Emil Dragoş, Radu Sabău şi Alin Sighete, cei patru frontierişti reţinuţi îşi vor continua activitatea în cadrul Poliţiei de Frontieră Arad. „Cei patru colegi sunt puşi la dispoziţie.Politistul pus la dispoziţie îndeplineşte numai acele atribuţii de serviciu stabilite de şeful unităţii de poliţie din care face parte, pe perioada cercetării”, a declarat pentru Adevărul de Seară, Mihaela Leş, purtătorul de cuvânt al IJPF Arad.

Potrivit stenogramelor şi înregistrărilor video rezultate în urma monitorizării, Bogdana Marian era dispusă, atunci când cerea bani, să dea şi rest dacă şoferii nu aveau decât bancnote mari.

Poliţist: Vorbiţi cu şerifa, hai mă...

Şofer către B.M: Cât îi? 

B.M: Du-te întreabă-i pe ei. 30 de euro... şi eu 10 euro?

Şofer: E mult doamnă... mai mult nu mai pot doamnă.

B.M: Pune 20 de euro.

Şofer: 10 nu-i bine?

B.M: Taci că ai luat de la ei.

Şofer: Hai 15.

B.M: Mai pune 5. Las că ţi-i schimb eu.

Şofer: Mi-i schimbaţi?

B.M: Normal.

Cei patru agenţi, de la IJPF Arad, doi de la PTF Turnu şi doi de la Nădlac, obişnuiau să primească diverse sume de bani, cuprinse între zece şi 40 de euro, de la şoferii care transportau persoane peste graniţe şi care erau depistaţi cu diverse nereguli. Aceştia împărţeau „prada” cu colegii lor maghiari. Interceptările, efectuate cu ajutorul aparaturii DGA, au fost făcute pe parcursul a patru luni, timp în care au fost strânse dovezi care să îi incrimineze pe poliţişti. După o noapte petrecută în arest, cei patru agenţi au fost lăsaţi în libertate însă nu au voie să părăsească localitatea.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite