Universitatea de Vest "Vasile Goldiș" Arad va colabora cu un colegiu din Nyiregyhaza

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Universitatea de Vest
Universitatea de Vest

O delegaţie a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” a desfăşurat zilele trecute o vizită de lucru la partenerii din Ungaria, de la Colegiul din Nyiregyhaza. În cadrul întâlnirii s-au purtat discuţii referitoare la proiectul Phare CBC transfrontalier finanţat de către UE, de peste 350.000 euro, a cărui conferinţă inaugurală se va realiza la Arad, în luna februarie.

Tot în cadrul întâlnirii s-au pus la punct detaliile privind depunerea unui nou proiect de cercetare comun privind studiul in vivo a unor extracte vegetale cu potenţial antitumoral.

„Întâlnirea a avut şi un scop academic punându-se la punct şi detaliile referitoare la o specializare nouă în cadrul Facultăţii de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară a UVVG Arad. Se intenţionează astfel acreditarea unui Masterat de Alimentaţie Funcţională, în co-tutelă, între cele două instituţii academice din Ungaria şi România, prin schimb de studenţi şi cadre didactice”, a declarat Ciprian Pribac, unul din organizatorii proiectului.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite