Unificarea spitalelor arădene stă la mâna consultanţei externe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru a unifica cele trei spitale din municipiu, Judeţeanul, Municipalul şi Maternul, aleşii judeţeni vor să apeleze înainte de toate la o firmă de consultanţă, pentru găsirea celor mai optime soluţii.

Zilele celor trei spitale din municipiul Arad care urmează să fie unite sunt numărate. După ce cu chiu, cu vai, Primăria a preluat Municipalul, acum în schimb, municipalitatea arădeană se grăbeşte să paseze frâiele unităţii medicale Consiliului Judeţean.

Conform aleşilor judeţeni, unificarea celor trei spitale este motivată de viitoarele finanţări acordate în funcţie de clasificarea spitalelor. „Unificarea este menită să plaseze spitalele arădene într-o categorie superioară de clasificare. Vrem să găsim soluţii pentru a creşte nivelele acestora pentru o finanţare cât mai bună”, a spus Nicolae Ioţcu, preşedintele CJA.

Primul pas întreprins în această direcţie e contractarea unor servicii de consultanţă, astfel încât, până cel târziu în aprilie 2011, evaluările firmei de consultanţă să fie deja cunoscute. În acest fel, Maternul, Judeţeanul şi Municipalul vor mai funcţiona separat cel puţin cinci luni.

Pacienţii în schimb, sunt nemulţumiţi de posibilul viitor al sistemului medical arădean, mai ales că sunt diferenţe mari între condiţiile de la Judeţean şi Municipal. „Nu ştiu cât de bună e ideea cu unificarea celor două. Aici condiţiile sunt foarte bune, iar personalul medical se comportă excelent cu pacienţii, faţă de situaţia de la Judeţean”, a spus Nicolae Popescu, de 67 de ani, pacient la Municipal. Unificarea celor două unităţi medicale ar urma să acopere criza secţiilor din spitale. Deşi iniţial Spitalul Municipal a purtat titulatura de Spital Judeţean, desprinderea anumitor secţii a adus un minus de şase specializări. „De noi s-a desprins maternul, psihiatria sau contagioasele, iar acum se vrea o singură unitate medicală care să cuprindă toate secţiile. Personal, nu ştiu dacă e o idee bună de a ne unifica, mai ales că noi am fost singurul spital care în luna septembrie a dat tichetele integral personalului. Ca să nu mai vorbim de faptul că la Municipal nimeni nu a cumpărat medicamente, iar datoriile au fost plătite şi justificate”, a spus Teodora Olariu, managerul de la Municipal.

Şeful de la Spitalul Judeţean recunoaşte că pacienţii ar putea fi primii care suferă în urma acestor modificări. „Nu cred că în cazul în care ne vom uni cu Municipalul vor fi reduse posturi, din moment ce suntem la normele europene. Nu pot spune acelaşi lucru despre reducerea numărului de paturi”, a declarat, în această dimineaţă, Bogdan Totolici, managerul Judeţeanului.


Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite