Un copil de doi ani, ascuns sub o pătură de mama sa, urma să fie scos ilegal din țară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, au depistat un cetăţen român şi un cetăţean german, care intenţionau să scoată ilegal din România un minor, ascuns sub o pătură pe bancheta din spate a unui autoturism.

Conform polițiștilor de frontieră, azi noapte, în jurul orei 00.30 s-a prezentat la ieşirea din România cetăţeanul german Siegfried R. în vârstă de 44 ani însoţit de concubina sa, Monika P. în vârstă de 20 ani, care circulau cu autoturismul marca „Opel Zafira” înmatriculat în Germania.

În timpul controlului pe care polițiștii de frontieră le-au efectuat, aceștia au găsit sub pătura cu care concubina șoferului își acoperea genunchii, un băiețel de doi ani. Din declarațiile femeii, micuțul era copilul ei și pentru că avea pașaportul expirat de anul trecut, cei doi au încercat să îl scoată din țară ilegal.

“Faţă de Siegfried R şi Monika P. poliţiştii de frontieră arădeni au luat măsura întreruperii călătoriei şi cercetării acestora sub aspectul săvârşirii infracţiunii de participaţie improprie la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun”, a declarat agent șef Octavian Tocaciu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean al Poliției Arad.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite