Un bărbat din Vâlcea a fost reţinut la Arad pentru trafic de droguri de mare risc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru membri ai unei grupări infracţionale au fost arestaţi preventiv pentru trafic de droguri de mare risc. Trei dintre suspecţi au fost surprinşi în flagrant în timp ce ofereau spre vânzare peste 7.000 de comprimate de amfetamină.

Poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Piteşti, au destructurat un grup infracţional organizat, specializat în traficul de droguri de mare risc, care acţiona pe raza judeţelor Arad, Argeş şi Vâlcea.

În fapt, la data de 4 aprilie, poliţiştii i-au identificat şi prins în flagrant, pe raza municipiului Târgovişte, pe N. N., de 30 de ani, N.G., de 28 de ani, L.N., de 20 de ani, toţi din comuna Raciu, judeţul Dâmboviţa, în timp ce ofereau spre vânzare 5.000 de comprimate de amfetamină, contra sumei de 2.500 de euro.

Cu ocazia controlului amănunţit asupra autoturismului acestora, au mai fost găsite alte 2.192 comprimate de amfetamină. Drogurile au fost înaintate pentru expertizare la laboratorul de specialitate din cadrul I.G.P.R.

Din cercetările efectuate a rezultat că drogurile au fost procurate de cei trei suspecţi de la D.S., de 43 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, care a fost identificat şi reţinut, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad, pe raza municipiului Arad, la o staţie de carburant, în timp ce aştepta să primească o parte din banii obţinuţi din vânzarea drogurilor.

Totodată, din investigaţii a reieşit că aceştia făceau parte dintr-o grupare ce se ocupa cu traficul internaţional de droguri, pe ruta Olanda - România, coordonată de un cetăţean olandez. În urma probatoriului administrat în cauză, N.N., G.N., L.N., şi S.D., au primit mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.

Poliţiştii spun că cercetările continuă pentru identificarea tuturor membrilor şi probarea întregii activităţi infracţionale a acestora.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite