Un arădean aflat în moarte cerebrală a salvat mai multe vieți

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rudele unui tânăr în vârstă de 30 de ani, pentru care medicii nu au mai putut să-i facă nimic, au acceptat să doneze o parte din organe pentru a putea fi salvate alte vieți omenești.

Prelevarea a avut loc în Timișoara, acolo unde pacientul a fost internat în urmă cu o săptămână de zile. Timp de şapte zile, medicii au făcut eforturi mari pentru a-l menţine în viaţă, dar ieri au fost nevoiţi să îi anunţe familia că din păcate tânărul nu mai putea fi salvat. Tânărul a suferit de traumatism cranio-cerebral provocat în urma unei căderi de la înălţime. 

Rudele bărbatului au acceptat să doneze ficatul, rinichii, oasele, pielea şi tendoanele pentru a salva alte vieți omenești. Astfel, s-a efectuat cea de-a 13-a prelevare de organe din Timişoara.

„Pacientul a fost internat sâmbăta trecută în spitalul nostru, iar ieri dimineaţă a intrat în moarte cerebrală. În astfel de cazuri, se fac două teste pentru a nu exista nicio eroare în privinţa instalării morţii cerebrale. Ambele teste ne-au confirmat acest rezultat, iar atunci am decis că trebuie să discutăm cu familia. Rudele au fost de acord cu donarea organelor, iar echipele de prelevare din toată ţara au ajuns la Timişoara pe timpul nopţii. La ora două dimineaţa a început intervenţia care s-a încheiat cinci ore mai târziu”, a declarat asistent Dan Ilincariu, coordonator regional al Transplanturilor din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite