Arad: Tronsonul de autostradă Arad-Nădlac e blocat de birocraţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a solicitat Ministerului Transporturilor să urgenteze finalizarea documentaţiei pentru tronsonul de autostradă Arad-Nădlac, parte a autostrăzii de pe culoarul IV Pan European.

„Pentru acest tronson a fost finalizat studiul de fezabilitate şi este la avizare. Sperăm ca anul viitor să înceapă procedura de licitaţie pentru constructori, pentru ca la finalul anului 2012 să avem finalizat şi acest tronson. Dacă şi cei de la minister s-ar grăbi cu documentaţia pentru tronsonul Arad-Nădlac, ar fi bine. Noi vom face, în continuare, presiuni“, a afirmat primarul Aradului.

Urgentarea procedurilor pentru Nădlac-Arad este importantă pentru că, în 2012, va fi finalizat tronsonul Arad-Timişoara şi autostrada la Mako.

Administraţia locală va face demersuri pentru ca şedinţele comune ale guvernelor din România şi Ungaria să fie organizate la Arad, pentru a se discuta şi despre tronsonul de autostradă dintre Arad şi Nădlac. Valoarea estimată a lucrărilor pentru această porţiune este de aproximativ 200 de milioane de euro. 

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite