Trei algerieni au încercat să treacă ilegal frontiera româno-ungară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
foto arhivă:  Bărbaţii au fost depistaţi de către poliţiştii de frontieră de la Nădlac.
foto arhivă: Bărbaţii au fost depistaţi de către poliţiştii de frontieră de la Nădlac.

Trei bărbaţi din Algeria care au încercat să treacă ilegal frontiera româno-ungară pentru a ajunge în Spaţiul Schengen au fost depistaţi de către poliţiştii de frontieră de la Nădlac. Algerienii au fost reţinuţi la aproximativ 500 de metri faţă de teritoriul statului vecin.

„Deoarece persoanele în cauză nu îşi justificau prezenţa în zonă, nu aveau documente de identitate asupra lor şi nu vorbeau limba română, lucrătorii noştri au procedat la conducerea lor la sediul Sectorului, pentru verificări. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că este vorba despre trei cetăţeni algerieni cu vârste cuprinse între 24 – 31 ani, care intenţionau să ajungă în Franţa. Persoanele în cauză au declarat că au recurs la această  metodă întrucât nu deţineau viză pentru Spaţiul Schengen”, se arată într-un comunicat de presă remis de Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Arad.

Pe numele celor trei algerieni, politiştii de frontieră arădeni au întocmit actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşiriii infracţiunii de tentativă la trecerea ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor sa fie dispuse măsurile legale ce se impun.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite