Arad: Traversarea prin loc nepermis face victime

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arad: Traversarea prin loc nepermis face victime
Arad: Traversarea prin loc nepermis face victime

În ultima perioadă, a crescut numărul accidentelor rutiere în care sunt implicaţi pietonii. Lipsa marcajelor rutiere, dar şi graba şi neatenţia pietonilor, îi pot transforma pe aceştia în victime ale accidentelor rutiere.

CITEȘTE PE ACEEAȘI TEMĂ:

Arad: Bărbat lovit de un tramvai

Arad: Cursele morţii - străzi fără treceri de pietoni

Tot mai mulţi pietoni ajung şifonaţi la spital, după ce sunt implicaţi în diferite accidente rutiere. Acest lucru se datorează faptului că arădenii trec de cele mai multe ori prin locuri nepermise şi fără să se asigure.
În Arad, există multe zone în care se traversează neregulamentar şoseaua. În ultimele 10 zile, două persoane au ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţean Arad, după ce au fost victimele unor accidente rutiere.

De la plimbare, la spital
În ambele cazuri, pacienţii au fost pietoni şi au încercat să traverseze neregulamentar. O femeie de numai 35 de ani a fost spulberată de un autoturism, după ce a încercat să traverseze o şosea cu patru benzi de circulaţie. Incidentul s-a petrectut în apropierea Băilor Termale din Arad, loc unde nu există nicio trecere de pietoni. „Din nefericire, pe o şosea cu patru benzi, nu se pot amplasa treceri de pietoni din 50 în 50 de metri, dar comisia are în vedere discutarea situaţiei de lângă Băile Termale şi va lua o decizie”, a declarat în acest sens Corina Drăghici, purtător de cuvânt al Primăriei Arad.

Spulberat de tramvai
Un alt caz a fost cel al bărbatului târât câţiva metri de un tramvai, după ce a trecut în fugă pe culoarea roşie a semaforului. „La UTA, de exemplu, este destul de nesigur refugiul pentru staţiile de tramvai. Acestea circulă din ambele sensuri şi rişti foarte uşor să te acroşeze”, a decalarat Răzvan Faur din Arad.
În acest sens, poliţiştii îi avertizează pe pietoni să se asigure foarte bine înainte de a traversa şi, pe cât posibil, să încerce să treacă doar prin locuri permise.

S.O.S pe principalele străzi din Arad
În cartierul Grădişte, pe strada Petru Rareş, arădenii trec zilnic şoseaua neregulamentar. La fel se întâmplă şi pe Calea Victoriei, Romanilor sau Aurel Vlaicu, toate din municipiu. „Poliţiştii rutieri fac filtre acolo unde au loc cele mai multe accidente“, a declarat Camelia Tuduce, purtător de cuvânt al IPJ Arad.  

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite