Timp de trei luni, autorităţile anunţă restricţii pentru camioane pe Drumul Naţional 7

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române informează că în perioada 15 iunie – 15 septembrie 2011, se reinstituie restricţiile de circulaţie pentru autovehiculele destinate transportului rutier de mărfuri, pe unele sectoare de drumuri.

Restricţiile se aplică vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, în zilele de vineri, sâmbătă, duminică.
Astfel, Poliţia Rutieră face apel la toate societăţile comerciale ce deţin autovehicule de tonaj greu sau folosesc astfel de autovehicule, să ia măsurile ce se impun pentru respectarea prevederilor legale.

Până la data de 15 septembrie, restricţia se aplică în zilele de sâmbătă şi duminică, între orele 06:00 – 22:00 pe DN7(E68) Ilia – Arad. De asemenea, tot în acest interval de timp, restricţii vor fi şi pe DN1(E60) Cluj-Napoca – Oradea; DN2(E85) Săbăoani – Suceava – Siret; DN7(E81) Piteşti – Râmnicu Vâlcea – Veştem; DN39(E87) Agigea – Mangalia; Vineri, între orele 12:00 – 24:00, sâmbătă, între orele 06:00 – 20:00 şi duminică între orele 06:00 – 24:00: A2(E81) Bucureşti – Cernavodă; DN22C(E81) Cernavodă – Murfatlar; DN3(E81) Murfatlar – Constanţa.

Restricţia se aplică şi în zilele de sărbătoare legală, în tot cursul anului, între orele 6:00 – 22:00., ea fiind  valabilă şi pentru autorităţile locale.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite