Ţigări şi alcool sârbesc comercializate în stradă de un arădean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jandarmii arădeni, în cooperare cu ofiţeri din cadrul Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Arad au prins în flagrant un bărbat care comercializa, dintr-un autoturism, ţigarete şi alcool.

Produsele proveneau din Serbia si nu aveau timbru fiscal corespunzator. În urma verificării autoturismului, jandarmii au descoperit 12.600 de ţigarete fără timbru şi ţigări timbrate necorespunzător cu timbre de Serbia, precum şi 14 litri de alcool sârbesc.

„Marfa estimată la circa 7700 de lei a fost confiscată, iar bărbatul este acum cercetat penal, fiind susceptibil de săvârşirea  infracţiunii de deţinerea sau comercializare pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 ţigarete”, a declarat maior Florin Zapodean, purtător de cuvânt la Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Arad.

De asemenea, acesta a fost sancţionat şi contravenţional cu 1.000 de lei pentru fapte de comerţ ilicit cu bunuri a căror provenienţă nu poate fi dovedită.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite