Liberii profesionişti din taximetrie au ajuns să fie datori vânduţi la contribuţiile sociale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul sistem de plată al contribuţilor sociale a scos la iveală zeci de datornici în rândul. După ce ani la rândul în care nu au plătit contribuţiile la sănătate, taximetriştii individuali s-au trezit cu datorii de zeci de mii de lei.

Dacă mulţi dintre aceştia nu-şi cunoşteau obligaţiile până în prezent, alţi liberi profesionişti din taximetrie au fentat sistemul. Rezultatul: zeci de datornici care au aflat acum că trebuie să plătească Casei de Asigurări de Sănătate sume care depăşesc uşor câteva mii de lei.

Florin Morar, de 32 de ani, taximetrist din anul 2000 este  dator vândut la sănătate, mai ales că acesta nu şi-a plătit deloc contribuţiile. Cu toate acestea, nu este de acord să plătească datoria.

„Nu am plătit nimic şi nici nu voi plăti pentru că am ales sistemul privat. Nu ştiu la ce sumă s-a ajuns, dar cred că e vorba de patru, poate chiar cinci cifre. În orice caz, decât să le plătesc lor, mai bine îmi schimb numele sau plec din ţară. Din moment ce apelez la sistemul privat de sănătate, nu înţeleg pentru ce mai trebuie să plătim”, a spus taximetristul arădean.

Amenzi mai mici decât datoriile

Deşi riscă amenzi de până la cinci mii de lei, taximetriştii fac front comun mai ales că sumele pe care aceştia le datorează depăşesc valoarea amenzilor. Mai mult de atât, aceştia sunt revoltaţi că deşi plătesc contribuţii, nu au drepturi la indemnizaţia de şomaj, fiind liberi profesionişti.

„Am de plată 9.000 de lei, dar nu am de gând să le dau nici un ban. Să ne dea amenzi şi penalităţi la amenzi că tot nu plătesc nimic. De unde să scot acum aşa sumă. Plus că nu se poate plăti eşalonat”, a spus Cosmin Bujor, taximetrist.

Pe de cealaltă parte, reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate Arad pun întârzierea notificărilor pe care aceştia le-au trimis pe seama bazelor de date.

„Noi am trimis notificări mai târziu decât era normal deoarece aşa am primit bazele de date. Celor care obţin venituri din activităţi profesionale li se cere fişa fiscală în momentul în care depun declaraţii pe venit realizat. Noi oricum nu avem cum să îi constrângem pe aceştia să vină să plătească. Cât îi perivesc pe cei care au apelat la sistemul privat de sănătate, din punctul nostru de vedere, dacă aceştia nu şi-au depus declaraţiile, noi nu ştim că există”, a declarat Bianca Găiceanu, purtător de cuvânt al Casei de Asigurări de Sănătate Arad.

Arad

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite