Tată și fiul, traficanți de droguri: Tatăl: “Ai cules cucuruzu’?”, fiul: “Da, azi noapte”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Drogurile au fost găsite în autoturismul tinerilor
Drogurile au fost găsite în autoturismul tinerilor

Doi tineri din localitatea Fântânele au găsit un mod mai puțin legal de a face bani. Aceștia cultivau cannabis într-o zonă mai puțin accesibilă, lângă o pădure, pe care îl vindeau ulterior consumatorilor. Din interceptările telefonice, rezultă că tatăl unuia dintre ei știa foarte bine de ocupația fiului său.

Supravegherea celor doi tineri a început în urmă cu aproximativ o lună și jumătate. Deși inițial oamenii legii au crezut că au de-a face cu simplii consumatori, nu mică le-a fost surpriza când au descoperit că cei doi, în vârstă de 19 și 21 de ani, aveau chiar propria plantație de droguri. și pentru ca să se asigure că nimeni nu îi descoperă, tinerii își lăsau diferite semne pentru ca să își marcheze trecerea prin zonă și a vedea dacă și altcineva mai dă târcoale plantelor.

“Își lăsau câte o păpușă sau fire de ață. de exemplu, cu păpușa, puneau într-o anumită poziție iar când mergeau, schimbau poziția, pentru a fi siguri că nu a trecut altcineva pe acolo”, a susținut unul dintre anchetatori.

Polițiștii i-au urmărit îndeaproape pe cei doi iar abia când au adunat suficiente dovezi, au hotărât să îi rețină. Tocmai atunci, asupra lor s-au găsit aproape trei kilograme de cannabis.
”Ofiţerii Serviciului de Combatere a Criminalităşii Organizate Arad din cadrul BCCO Timişoara, sub coordonarea procurorului şef din cadrul DIICOT Biroul Teritorial Arad şi cu sprijinul SIPI Arad şi a Jandarmeriei Arad, i-au prins pe cei doi în flagrant, având asupra lor 2,565 de kg de cannabis, destinat comercializării”, au declarat reprezentanţii IPJ Arad.

Cei doi tineri au fost propuși pentru arestare preventivă iar judecătorii arădeni au decis ca aceștia să își petreacă următoarele 29 de zile în spatele gratiilor. Aceștia riscă acum între 3 și 15 ani de închisoare fiind acuzați de trafic de droguri.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite