Șuteu și Dani Covaci s-au predat după săptămâni de căutări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adrian Șuteu și Daniel Covaci, vechi “cunoștințe” de-ale polițiștilor, s-au predat luni seara. După aproape trei săptămâni de când aceștia au fost dați în urmărire generală, cei doi interlopi au ales să nu mai fugă de lege și s-au prezentat la sediul Poliției pentru a fi încarcerați.

Atât Adrian Șuteu cât și Daniel Covaci au acceptat să fie martori cu identitate protejată în deja celebru, cazul “Trifa”. Ulterior, au susținut în fața instanței că au mințit în primele declarații. Pentru asta, magistrații i-au condamnat la un an de închisoare cu executare.

“Poliţiştii Serviciului de  Investigații Criminale au încarcerat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Arad  pe Şuteu Adrian Sebastian de 32 de ani şi Covaci Daniel de 28 de ani.  Cei doi bărbaţi erau urmăriți general, pe numele acestora, Judecătoria Sibiu  emiţând mandate de executare, aceştia având de ispăşit o pedeapsă  de  un an de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă”, a declarat subcomisar Camelia Tuduce, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean al Poliției Arad.

Adrian Șuteu mai are pe cap și alte două decizii luate împotriva sa de instanțele arădene. Deși prima e  mai “ușoară”, primind doi ani cu suspendare, într-un alt dosar, Șuteu a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare. Ambele sunt în recurs.


Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite