Sute de mii de misiuni îndeplinite cu succes de către jandarmii arădeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anul trecut, structurile de ordine publică ale Jandarmeriei Române au executat un număr de 387.834 misiuni, cu 30 la sută mai mult decât în anul anterior, din care 212.373 misiuni de menţinere a ordinii publice.

Structurile de jandarmi montane au executat 385 acţiuni specifice care au constat în salvarea a peste 800 de persoane şi au participat la misiuni de menţinere a ordinii publice în zona a 62 staţiuni montane şi pe traseele turistice adiacente.

Au fost planificate, organizate, coordonate şi executate 89.560 misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestări sportive, de protest, culturale, comemorative, religioase şi la alte activităţi cu participarea unui public numeros, cele mai importante fiind cele executate pe timpul mitingurilor şi marşurilor de protest organizate de marile confederaţii sindicale la nivel naţional.

Detaşamentul de jandarmi dislocat în Kosovo a executat 1.832 misiuni, majoritatea cu un grad ridicat de complexitate, constând în participarea la operaţiunile organizate de EULEX pentru combaterea criminalităţii organizate, protecţia personalului misiunii şi supravegherea zonei de responsabilitate.

“La nivelul unităţilor de jandarmi au fost constatate 18.785 infracţiuni, din care 13.278 în cooperare cu poliţia şi s-au aplicat 159.144 sancţiuni contravenţionale, din care 39.528 avertismente scrise. Totodată, au fost puse în executare 45.251 mandate de aducere, cu 14 la sută mai mult decât în anul 2009”, a declarat Florin Zapodean, purtător de cuvânt la Inspectoratul Județean de Jandarmi Arad.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite