Elevii de la o școală din Arad refuză să mai vină la ore pentru că au coleg cu probleme de comportament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scandal la Şcoala Generală “Mihai Eminescu” din Arad . Supăraţi că în  clasa lor a fost mutat un copil cu probleme de comportament,  părinţii refuză să îşi mai lase micuţii la ore. De o săptămână, cei 27 de elevi din clasa a 3-a nu mai vin la şcoală.

Părinţii s-au adunat de dimineaţă în faţa şcolii să ceară socoteală  conducerii. Susţin că pentru copiii lor, fiecare zi de şcoală e un risc. “Îi împunge, deranjează orele. Eu ca mamă nu stau liniştită la serviciu. Miroase în clasă a urină pentru că elevul cu probleme de comportament face pe el”, a declarat Ana Maria Nistor, părinte.

image

Mama elevului este însă de altă părere

“Copilul meu nu are probleme medicale. De ce să îl mut la o şcoală specială? Nu înţeapă pe nimeni, nu deranjează orele”, se apăra mama elevului problemă. Conducerea Şcolii Generale “Mihai Eminescu” a cerut ajutorul Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad. Nici învăţătoarea şi nici directoarea şcolii nu au dorit să facă nicio declaraţie.

image

“Sunt trei copii cu probleme de comportament în această clasă. Vom încerca să rezolvăm problema şi  vom cere o învăţătoare de sprijin”, a declarat Mirela Aldescu, inspector şcolar general.

Părinţii spun însă că îşi vor transfera copiii la altă şcoală, dacă  elevul cu probleme nu va fi mutat în altă clasă.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite