Studenţii arădeni vor învăţa să practice chirurgia în staţiunea Predeal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O delegaţie studenţească din cadrul Facultăţii de Medicină, Farmacie şi Medicină dentară a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, va participa, în perioada 24-26 septembrie a.c., la Predeal, la cea de-a doua ediţie a Naţional Training Seminar.

Seminarul esteorganizat de Societatea Studenţească de Chirurgie din România. Naţional Training Seminar este un proiect destinat tuturor membrilor SSCR în scopul de a-i asista, susţine şi îndruma în îmbunătăţirea capacităţilor organizaţionale, manageriale precum şi în designul şi planificarea programelor necesare SSCR.

“Din curricula NTS de anul acesta fac parte Project Management, Found Raising, Sesiuni Plenare, Sesiune Aptitudini, Cunoştinţe, Capacităţi, Improving Effect and Effectiveness. În paralel cu NTS, conducerea SSC România va organiza şi cea de-a III-a şedinţă naţională a SSCR din acest an, Surgery Summer Camp şi Trauma Camp şi mai ales Simularea Naţională de Rezidenţiat”, a declarat Daniel Albu, purtător de cuvânt la Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” Arad

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite