Arad: Șoferi de autocare fără carnet

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arad: Șoferi de  autocare fără carnet
Arad: Șoferi de autocare fără carnet

Doi șoferi germani s-au prezentat la vama Vărșand la volanul a două autocare fără a avea permise de conducere pentru categoria respectivă.

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat două persoane care conduceau două autocare  fără a poseda permise  de conducere corespunzătoare categoriei auto.

Cei doi cetățeni germani s-au prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand și au prezentat la control două permise de conducere ce nu corespundeau categoriei de autovehicule conduse.

Steffen B., în vârstă de 48 de ani şi conaţionalul său Wilhelm Rene B., în vârstă de 39 ani au declarat că nu ştiau că permisele de conducere pe care le posedă nu le dă dreptul de a conduce autocare, fiind necorespunzătoare.

În cele două autocare, marca Isuzu, nu erau transportați și alți pasageri.

Poliţiştii de frontieră le-au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte autovehiculul.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite