Soarta Spitalului Municipal se decide astăzi de aleşii locali

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalele se vor comasa
Spitalele se vor comasa

După ce cu chiu cu vai, Municipalul a trecut sub aripa municipalităţii arădene, astăzi aleşii locali vor decide dacă vor pasa mai departe sau nu frâiele instituţiei către Consiliul Judeţean. Acesta este primul pas în încercarea de a uni spitalele din municipiu.

Unificarea este menită să plaseze spitalele arădene într-o categorie superioară de clasificare. Vrem să găsim soluţii pentru a creşte nivelele acestora pentru o finanţare cât mai bună.

Primul pas întreprins în această direcţie e contractarea unor servicii de consultanţă, astfel încât, până cel târziu în aprilie 2011, evaluările firmei de consultanţă să fie deja cunoscute. În acest fel, Maternul, Judeţeanul şi Municipalul vor mai funcţiona separat cel puţin cinci luni.

Unificarea celor două unităţi medicale ar urma să acopere criza secţiilor din spitale. Deşi iniţial Spitalul Municipal a purtat titulatura de Spital Judeţean, desprinderea anumitor secţii a adus un minus de şase specializări. „De noi s-a desprins maternul, psihiatria sau contagioasele, iar acum se vrea o singură unitate medicală care să cuprindă toate secţiile. Personal, nu ştiu dacă e o idee bună de a ne unifica, mai ales că noi am fost singurul spital care în luna septembrie a dat tichetele integral personalului. Ca să nu mai vorbim de faptul că la Municipal nimeni nu a cumpărat medicamente, iar datoriile au fost plătite şi justificate”, a spus Teodora Olariu, managerul de la Municipal.

Şeful de la Spitalul Judeţean recunoaşte că pacienţii ar putea fi primii care suferă în urma acestor modificări. „Nu cred că în cazul în care ne vom uni cu Municipalul vor fi reduse posturi, din moment ce suntem la normele europene. Nu pot spune acelaşi lucru despre reducerea numărului de paturi”, a declarat, în această dimineaţă, Bogdan Totolici, managerul Judeţeanului.


Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite