Sintea Mare: Satul în care Nicolae Ceauşescu oprea circulaţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se oprea circulaţia, iar întreaga suflare, din localitatea arădeană Sintea Mare se aduna pe la porţi, îmbrăcată în haine de sărbătoare,  cu flori în mână. Toate acestea se întâmplau înainte de anul 1989, când Nicolae Ceauşescu trecea prin comună pntru a ajunge la cabana de vânătoare Adea.

Acum, bătrânii stau pe la porţi şi de câte ori trec prin zonă vânătorii îşi amintesc de fostul conducător.

,,Eram obligaţi să fim la poartă când trecea coloana oficială. Nu se opera niciodată să vorbească cu noi, doar ne făcea cu mâna, iar noi aplaudam. Era plăcut că mai vedeam şi noi lume nouă prin zonă”, spune Ana Stela Ditel.

Fazani şi cerbi lopătari

Toţi îşi amintesc acum celebrele partide de vânătoare. Unii localnici spun că era un vânător desăvârşit în timp ce alţii spun că nu trăgea chiar aşa de bine. ,,Se ştie că venea des în zona pădurilor Adea şi Socodor, din vestul României, în apropierea graniţei maghiare. Ambele păduri făceau parte din Ocolul Silvic regional Chişineu-Criş, judeţul Arad”, spune Petru Toda, un alt localnic.

La Adea, Nicolae Ceauşescu vâna fazani, iar la Şocodor, cerbi lopătari. Terenul de vânătoare, rezervat special pentru Nicolae Ceauşescu reprezenta peste 100 hectare de pădure şi 10 000 de hectare de câmpie. La Adea, până în urmă cu câţiva ani, era una dintre cele mai bogate rezervaţii de fazani. În 2006, de pildă, acolo existau peste 10.000 de exemplare, iar acumnumărul lor este redus.

Localnicii îşi amintesc că totul începea cu procesul de selectare şi instruire a gonaşilor, care erau selectaţi din satele şi comunele din apropiere, pe baza unor tabele întocmite de primării.

,,Pentru o partidă de vânătoare era nevoie de circa trei-patru echipe de gonaşi, fiecare echipă numărând o sută de persoane”, spune Lucian Lunga, vânător.

image
image
image

Înnopta şi la cabană

Partida de vânătoare începea dimineaţa, în jurul orei 9,00 şi se finaliza după circa şase-opt ore.

,,Toţi ne amintim de vizita lui Ceauşescu.  El venea în zonă fără  soţia sa. Pe fiul lui Nicuşor îl mai vedeam. ”, spune Teodor Mladin, localnic Sintea Mare.

Întregul staff a lui număra circa 30-40 de persoane, din care făceau parte, în primul rând, membri gărzii sale personale de securitate. Câteodată însă, el era acompaniat de unii membri marcanţi ai conducerii centrale a Partidului Comunist Român.

Mihai Gheorghe, cel care de 20 de ani are grijă de cabana de vânătoare Adea spune că Nicolae Ceauşescu mai înnopta la cabană, dar că de cele mai multe ori pleca imediat după ce vânătoarea lua sfârşit. El mai prefera să doarmă şi la Casa de oaspeţi din municipiul Arad.

Atunci când opta să se odihnească la cabană, oamenii spun că masa era gătită de bucătarul său personal, adus special de la Bucureşti. ,,Mai vin şi acum vânătorii la această cabană. Mulţi sunt curioşi să meargă pe urmele lui Nicolae Ceauşescu”, spune Mihai Gheorghe.

 Acum, la cabană este linişte, însă sunt perioade când este forfotă mare.

Nicolae Ceauşescu s-a aflat la conducerea Republicii Socialiste România între anii 1965 şi 1989.
 

Citeşte despre acest subiect şi în săptămânalul adsArad

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite