Sexul mai presus de educaţie. Mamele şcolăriţe nasc pe bandă rulantă.

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste o sută de minore au născut la maternitatea arădeană în 2010
Peste o sută de minore au născut la maternitatea arădeană în 2010

La vârsta la care ar fi trebuit să-şi „roadă” coatele pe băncile şcolii, şcolăriţele devin mame, unele chiar pentru a doua oară. Deşi maternitatea arădeană se laudă cu cele mai bune rezultate din ultimii 20 de ani, gravitatea cazurilor este în creştere.

13 ani este vârsta celei mai tinere mame care a născut în acest an, iar ce a mai „bătrână” minoră are doar 16 ani. Pentru medicii de la Matern, 2010 a fost anul copiilor cu copii. Ultimul caz, celei a minorei de 14 ani care a născut la începutul acestei luni, pentru a doua oară, i-a surprins chiar şi pe medici, după ce la 12 ani a născut pentru prima dată.

„Din păcate, ele se prezintă foarte târziu la medic, în general atunci când au probleme cu sarcina. Dar vin prea târziu şi nu mai pot să facă întrerupere de sarcină. Ele ajung la noi într-un moment în care efectiv nu mai ai ce face cu sarcina. Nu le putem face întrerupere de sarcină decât cu acordul scris al părinţilor pentru că, la această vârstă, organismul lor este imatur, iar asta implică nişte riscuri din punct de vedere medical”, a declarat Sorin Prişcă, managerul Maternului.

Acesta mai explică şi că în 2010 gravitatea şi numărul cazurilor a crescut faţă de anul trecut. „În acest an avem 107 cazuri de acest gen, faţă de 72 cât număram în 2009. Cazurile au fost în schimb mult mai dificile. De exemplu, am avut o minoră care a născut prin cezariană, cu sifilis la naştere”, a mai spus Prişcă.

Medicii pun naşterile minorelor în cârca lipsei educaţiei sexuale şi a materialelor explicite difuzate de presă şi televiziuni. Cu toate acestea, cel mai negru an în această privinţă a fost 2008, când din peste trei mii de naşteri înregistrate, circa trei sute de mămici au fost minore.

Arad



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite