Şantierul de pe Praporgescu rămâne încă două luni deschis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Șoferii și localnicii vor scăpa de șantier în două luni
Șoferii și localnicii vor scăpa de șantier în două luni

Reprezentanţii firmei care execută lucrările de pe strada Praporgescu estimează că acestea vor fi finalizate de abia peste două luni. Asta spre disperarea şoferilor şi a locuitorilor care nu mai scapă de haosul din zona respectivă.

Întârzieri peste întârzieri şi lucru făcut de mântuială. Cam la asta se rezumă infrastructura din judeţ şi municipiu.

Un asemenea exemplu este dat şi de strada Praporgescu, acolo unde au fost întârziate lucrările pe fondul temperaturilor scăzute.

Dacă în momentul de faţă  se lucrează la partea dinspre procuratură, în aceste zile vor începe şi lucră¬rile de finisare a  lucrărilor de amenajare a parcărilor de pe Calea Radnei de pe partea dreaptă de ieşire din oraş.

Cât privesc lucrările de pe celălalt sens, vor fi demarcate de abia atunci când vremea va permite.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite