Sala de concerte a filarmonicii va răsuna azi de muzică şi poezie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Festivalul de Muzică Vienează a debutat aseară şi va ţine până pe 18 noiembrie
Festivalul de Muzică Vienează a debutat aseară şi va ţine până pe 18 noiembrie

Cea de-a doua seară a Festivalului Arădean de Muzică Vieneză este dedicată muzicii şi poeziei. Este o seară destinată Vienei, la confluenţa dintre două secole, între metafora excesivă a simbolismului lui Rilke şi patosul liricii lui Werfel, între afirmările ultime ale romantismului lui Anton Bruckner şi Gustav Mahler şi modernismele sonore ale lui Arnold Schonberg.

Viena - Fin de Siecle, este un eveniment care se va desfăşura în această seară, cu începere de la ora 19.00 în sala mică de concerte a Filarmonicii de Stat din Arad. Invitatul special al seratei este actorul Valentin Voicilă, care va recita poezii mai puţin cunoscute publicului arădean, din creaţia lui Franz Werfel şi Rainer Maria Rilke. Actorul va fi acompaniat la pian de Sorin Dogariu, care va susţine un adevărat recital, piesele fiind alese cu o deosebită migală.

Programul seratei va cuprinde astfel piesele Suita op.9 (nr.1) de Richard Strauss, Suitele op.9 nr. 3 şi 4, precum şi Suita op.3 nr. 1, 2 şi 3 semnate de acelaşi compozitor; Serenade, Liebst du um Schönheit ( transcripţie după lied), Lieder eines fahrenden Gesellen nr.4 şi Erinnerung (transcripţie  după lied) de Gustav Mahler; Variaţiuni pe o temă de  Händel, Valsuri op.39 şi Sarabande op.postum nr. 5 semnate de Johannes Brahms; Couplet sans paroles compuse de Emil Sauer, Mariä  Wiegenlied (trancripţie după lied) de Max Reger, Piese op.19 de Arnold Schönberg, Erinnerung de Anton Bruckner, însă şi Preludiu de George Enescu.

Intercalat, Valentin Voicilă va rosti poeziile Taina; Zâmbet, respiraţie, mers şi  Când în extaz pieream de-un mers uşurel scrise de Franz Werfel şi Zi de toamnă, Singurătatea, Melancolie de fecioară, Copilărie, Liniştea, Nebunia, Cei trei Crai şi Cina cea de taină semnate de Rainer Maria Rilke.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite