SCANDAL Cine profită de finanţiştii care au închis ghişeele şi au protestat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Protest cu scântei între fiscul arădean şi plătitorii de taxe şi impozite. Întreruperea lucrului cu publicul a încins spiritele printre contribuabili şi funcţionarii publici din Arad.

Aproximativ trei sute de angajaţi ai fiscului arădean au protestat în această dimineaţă cu uşile închise. Protestul spontan a închis ghişeele. Plătitorii de taxe şi impozite au făcut front comun cu angajaţii Finanţelor.

În acest sens, câţiva arădeni au încercat să-şi spună păsurile în faţa angajaţilor, ocazie cu care au fost „invitaţi” de către jandarmi în afara instituţiei pentru a nu perturba mersul protestului. „Sunt de acord cu greva angajaţilor deoarece nu poţi trăi pe o mie de lei, dar pe patru sute. Ceea ce mă deranjează în schimb, este faptul că noi contribuabilii nu suntem lăsaţi să ne facem plăţile. Am venit să-mi arat nemulţumirea faţă de faptul că deşi mi s-a permis să-mi plătesc eşalonat datoriile către stat, în momentul de faţă nu mai pot, iar acum sunt nevoită să plătesc şi penalităţi”, a spus Marinela Marinescu, contribuabil.

Conform fiscului, femeia este unul dintre marii datornici la bugetul de stat. „Femeia are o problemă cu datoriile în domeniul tranzacţiilor imobiliare. A venit dinadins astăzi tocmai pentru că ştia că e presa aici”, a spus Ioan Trifa, liderul sindical al fiscului arădean.

Traiul pe patru sute de lei

Disperarea funcţionarilor care lucrează în domeniul Finanţelor Publice a atins astăzi cote maxime. În urma diminuării salariilor cu 25%, fără sporuri şi stimulente acordate pentru activitatea prestată, salariile funcţionarilor au ajuns în unele cazuri mai mici decât însăşi şomajul.
Liderul Sindicatului Finanţelor Publice Arad, Ioan Trifa susţine că la Arad, 65% din salariaţii din finanţe primesc salarii de 800 de lei şi că unii funcţionari sunt remuneraţi cu salarii de sub 500 de lei.

„Venitul mi-a scăzut cu mai bine de jumătate. Luna trecută am luat patru sute de lei, faţă de 1.300 cât luam înainte de scăderea salariilor. În acest fel, să-mi spună cineva cum se poate trăi cu o asemenea sumă”, a spus Ana Dobre, funcţionar public.

Mai mult de atât, salariaţii sunt nevoiţi să scoată din buzunarele proprii bani pentru papetărie, combustibil şi cărţi de legislaţie, necesare activităţii lor.


Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite