Blue Air clarifică situația zborului rămas o noapte pe aeroportul arădean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aeroportul din Arad a găzduit aeronava Blue Air mai bine de 15 ore
Aeroportul din Arad a găzduit aeronava Blue Air mai bine de 15 ore

Compania aeriană susține că  amânarea plecării de la Arad a fost cauzată de condițiile meteo de la Suceava în primă fază și mai apoi din cauza expirării timpului de lucru al pilotului.

Aeronava Blue Air a efectuat, marţi 15 decembrie, zborul Suceava – Baia Mare – Roma conform programului. În după-amiaza aceleiaşi zile, avionul trebuia să efectueze cursa de retur, pe traseul Roma  - Arad (escală pentru alimentare) – Suceava. Deşi condiţiile meteo de pe aeroportul din Arad permiteau decolarea, situaţia în Suceava nu permitea aterizarea, motiv pentru care comandantul aeronavei a luat decizia de a rămâne la sol.

 ”Deşi condiţiile de pe aeroportul din Suceava s-au îmbunătăţit ulterior şi ar fi permis aterizarea, comandantul aeronavei a luat decizia de a amâna zborul pentru a nu încălca reglementările internaţionale privind timpul de lucru şi de odihnă agreat la nivel internaţional industria aviaţiei. Regulile în aviaţie sunt foarte stricte şi Blue Air nu va face niciodată rabat de la aceste reglementări. Un pilot care călătoreşte în afara timpului de lucru va fi sancţionat şi îşi poate chiar pierde licenţa de zbor” susțin reprezentanții Blue Air.
 
Aceștia au mai precizat că, comandantul aeronavei va avea tot timpul decizia supremă, el fiind cel mai în măsură să se asigure că zborul poate fi efectuat în condiţii depline de siguranţă.

”În tot acest interval, cei 29 de pasageri au beneficiat de cazare precum şi de mâncare şi băuturi răcoritoare puse la dispoziţie integral de către compania Blue Air”, au mai declarat reprezentanții companiei.

Pentru că nici în dimineaţa zilei de 16 decembrie nu era posibilă aterizarea pe aeroportul din Suceava, s-a luat decizia de a efectua zborul spre Iaşi, iar compania aeriană a asigurat transportul pasagerilor pe ruta Iaşi – Suceava cu ajutorul unui autocar special închiriat pentru această cursă.
 
”Aeronavele Blue Air vor decola tot timpul doar după ce echipajul este ferm convins că pasagerii vor ajunge în cele mai bune condiţii de confort şi siguranţă la destinaţie. Blue Air asigură pasagerii că nu va face niciodată rabat de la normele agreate la nivel internaţional şi va pune în permanenţă pe primul loc siguranţa călătorilor”, încheie reprezentanții Blue Air.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite