Arad: Profesori de la universităţi din Franţa aşteptaţi la Şcoala de vară francofonă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 6-18 iulie 2009, Universitatea de Vest « Vasile Goldiş» din Arad va fi gazda celei de-a XV-a ediţii a Şcolii de Vară Francofone « Patologie şi farmacologie moleculară. Biotehnologii» organizată sub egida Academiei Române şi a Academiei de Stiinţe din Paris.

Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad este pentru a cincea oară gazda acestei manifestări ştiinţifice prestigioase care reuneşte profesori şi cercetători de renume francezi şi români.

Profesorii francezi aparţin unor universităţi de prestigiu din Franţa, cum sunt Universitatea pentru Ştiinţă şi Tehnologie din Lille, Universitatea din Nantes, Universitatea din Lyon sau renumitul Institut Pasteur din Paris.


Prin intermediul acestor cursuri se asigură posibilitatea instruirii profesionale a cadrelor universitare din domeniul biomedical, a medicilor, biologilor şi farmaciştilor din Arad şi din ţară, chiar mai mult asigură posibilitatea participării gratuite la curs a studenţilor, masteranzilor, doctoranzilor şi a medicilor rezidenţi şi accesul gratuit la materialele bibliografice de specialitate.

Colegiul Medicilor din România a creditat acest curs postuniversitar cu 60 de credite EMC conform deciziei CMR, Colegiul Farmaciştilor cu 48 credite, iar Ordinul Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor din Sistemul Sanitar din România de asemenea a creditat cu 40 credite.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite