Procesul interlopilor Topa, Mercea şi Ionuţ Druţă debutează pe 4 august
0Rechizitoriul în această cauză a fost finalizat de către procuror săptămâna trecută. Judecătoria Arad a stabilit data de 4 august pentru debutul procesului celor trei inculpaţi.
În acelaşi dosar este cercetat şi Daniel Ciorogar, patronul restaurantului Joie de Vivre. Omul de afaceri arădean este acuzat de favorizarea infractorului în cazul scandalului iscat în restaurantul său între câţiva interlopi din Arad şi alte persoane, care s-au luat la bătaie, miza fiind numărul de dedicaţii.
Acesta a fost eliberat ulterior pe cauţiune după ce pe numele lui instanţa a eliberat un mandat de arestare preventivă pentru 20 de zile.
Apărătorul, patronului de la Joie de Vivre a depus o cerere de eliberare pe cauţiune, cerere care a fost aprobată de instanţa arădeană care a stabilit că preţul cercetării în stare de libertate a arădeanului este de 4.000 de lei.
Acesta a achitat suma cerută, iar pentru că Parchetul nu a făcut recurs la decizia instanţei în termen de 24 de ore de la pronunţare, Ciorogar a ieşit de după gratii.