Localnicii despre primarul din Zărand care îl acuză pe Doru Pârvu de şantaj: "E un primar ce nu prea are frică de lege"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ion Florin Moţ, primarul comunei arădene susţine că nu a fost contactat încă de procurorii DNA. În acelaşi timp, acesta pare a fi mai mult preocupat de situaţia generată de ploile din ultimele zile.

UPDATE: Ce se ascunde în cabinetul lui Doru Pârv? Are un şarpe pe care îl hipnotizează, a venit cu un Bentley la “serviciu”, dar este “un mare şarlatan” – asta spun vecinii clarvăzătorului Doru Pârv

„Posibil să fi fost contactat pentru acesată problemă. Dar nu mă interesează în momentul de faţă. Trebuie să mă implic în comunitate pentru că acum sunt probleme în comună cu apa. Aceasta a ajuns la consumatorul de electricitate şi trebuie clarificată cât mai repede situaţia. Cât priveşte situaţia de la DNA, dosarul e în anchetă, iar eu am spus că voi răspunde solicitărilor procurorilor”, a declarat în această dimineaţă Moţ.

Citeşte şi:
Show mediatic cu arestarea lui Diaconescu (FOTOGALERIE)

În toată această vreme localnicii se împart în două tabere

În vreme ce unii îl susţin pe primul edil al comunei arădene, alţii au ieşit de această dată să-şi arate nemulţumirile faţă de primarul care rar îşi arată faţa printre localnici.

 „E un primar ce nu prea are frică de lege. Ştiu că are o avere fabuloasă. În afara satului şi-a cumpărat un grajd în jurul căruia şi-a făcut căsuţe de lemn, o pescărie şi câteva spaţii unde ţine animale sălbatice”, spune unul dintre localnici.
Aceştia se plâng că tot lângă grajd, primarul şi-a făcut o mică vilă din materialele de construcţie care trebuiau folosite la reabilitarea primăriei.

Cât priveşte averea acestuia, aceasta se ridică la câteva milioane de euro, incluzând printre altele şi opt maşini, o pescărie, mai multe imobile, cârciumă, spălătorie auto, fermă de animale şi păşuni.



Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite