Primarul din Şimand este acuzat că a lovit cu picioarele un localnic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Dan Şimon
Primarul Dan Şimon

A primit amendă de 100 de milioane lei vechi, dar şi bătaie de la primar. Cel puţin aşa spune Mihai Raţ din localitatea arădeană Şimand. Acesta mai mărturiseşte că edilul şef nu vrea să stea de vorbă cu el şi că de câte ori intră în primărie este dat afară. De partea bărbatului sunt şi alţi localnici.

La rândul său, primarul Dan Şimon se apără şi spune că el nu a lovit nici un cetăţean, deoarece are alte treburi mai importante de făcut.  Mihai Raţ însă spune că primarul i-a dat două picioare şi un pumn.

„Mama mea a cumpărat la mica înţelegere o casă, însă nu are contract. În urmă cu două luni s-au dărâmat doi pereţi şi am chemat autorităţile să vadă, însă nu a spus nimeni nimic. Eu stau cu familia lângă casa respectivă. Avem copii mici care se joacă pe acolo şi ne era teamă să nu se accidenteze. Aşa că am luat măsuri şi ne-am apucat să o renovăm un pic. Am făcut acoperişul şi ne-am trezit cu o amendă de 100 de milioane lei vechi. Amenda a venit pe numele meu, deşi pe casa respectivă nu există conmtract. Am fost amendat că nu am autorizaţie de construire. La noi zeci de persoane construiesc fără să aibă, numai că pe mine nu mă suportă şi mi-a dat amendă. Îmi este şi frică să mai stau într-o comună cu un aşa primar”, spune Mihai Raţ.

Primarul spune că bărbatul trebuie să plătească amenda şi că altceva nu are ce discuta cu el. „Nu l-a bătut nimeni”, spune edilul Dan Şimon. Localnicul care mărturiseşte că a fost bătut spune că s-a adresat poliţiei, însă nu l-a băgat nimeni în seamă.

Pe de altă parte cel ce se ocupă de liniştea localităţii, afirmă că nu ştia de incident şi că nici una dintre părţi nu a depus vreo plângere. Probleme cu primarul spune că are şi farmacista din localitate, dar şi alţi săteni. 



Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite