Primăria Arad se apregătește pentru o nouă ediție a Balului de Cristal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Primăriei Arad au anunțat că se pregătesc pentru o nouă ediție  Balului de Cristal, eveniment caritabil în urma căruia se strâng bani pentru reabilitarea unor locații din oraș.

Cu banii strânși în ultimii doi ani, au fost renovate mai multe secții din cadrul Spitalului Clinic Municipal Arad. “Din banii primiți de la Balul de Cristal din anul 2008 și 2009 am reușit să amenajăm un bloc operator şi mai multe saloane pentru copii cu afecţiuni ORL.

Tot din fondurile primite am reușit relocarea Secţiei Oncologie”, a declarat Teodora Olaru, managerul Spitalului Clinic Municipal. De asemenea, pentru această instituție spitalicească ar mai fi nevoie să se renoveze secția TBC care funcționează în prezent într-o locație închiriată. Mulțumiți de investițiile vizibile din cadrul spitalului sunt și pacienții care recunosc că la Municipal au găsit condiții de departe mai bune decât la Spitalul Județean.

“Saloanele sunt curate iar paturile noi și comode. Mobilierul este nou și cu toate că e un spital, se simte aer curat tot timpul. Personalul de aici este de asemenea foarte bun. Nu am avut probleme deși am fost internat de trei ori în Spitalul Municipal”, a spus Eugen Vichiș, pacient.

Și în acest an, Balul de Cristal urmează să fie organizat în preajma sărbătorilor de iarnă, prilej cu care se vor strânge din nou sume importante de bani.

Donaţie de 1 leu

Alături de reprezentanţii Primăriei, în această campanie umanitară  sunt şi membri Fundaţiei „Pro Prietenia”, care au spus că în zilele următoare, vor primi un transport de ajutoare medicale din străinătate.

Aparatura  medicală va fi destinată Spitalului Municipal.

„Visez la ziua în care 100.000 de arădeni vor dona, fiecare, un leu pentru acţiuni umanitare. Atunci se vor putea realiza mult mai multe lucruri”, spune Romeo Tarcea, preşedintele Fundaţiei „Pro Prietenia”.



Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite