Arad: Tiberiu Popovici, pasionat de stand-up comedy

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu toate că este la început de carieră, tânărul se poate mândri cu faptul că a reuşit să se integreze uşor în lumea showbiz-ului din România.

Profil:

Născut: 22 iunie 1984, Bucureşti
Educaţie:   Facultatea de Teatru din Bucureşti
Familie:  căsătorit, un copil

Tiberiu practică stand-up comedy de trei ani, timp în care a participat la numerose spectacole alături de vedete consacrate din acest domeniu. Este un băiat mereu pus pe glume, cu simţul umorului şi a acceptat fără să stea prea mult pe gânduri să ne descrie puţin viaţa lui de actor.

„Sunt un tânăr neserios, cu complexe de superioritate şi început de obezitate şi caut prilej de conversaţie distractivă ca pretext pentru maraton de consumat răcoritoare bahice când se lasă seara”, a spus Tiberiu Popovici.

Oferă bună dispoziţie

Pentru cei care nu-l cunosc foarte bine pe Tiberiu, nu îşi pot da seama când acesta vorbeşte serios sau glumeşte. Profesia pe care şi-a ales-o îi justifică însă caracterul. Tiberiu a absolvit actoria cu gândul să aibă o carieră în România. „Experienţa mea profesională se întinde precum elasticul lenjeriei feminine de calitate de la tarabagiu la om de radio. Cea mai mare parte a plajei mele profesionale este acoperită cu nisipul scenei de pe care am avut privilegiul să intru în contact cu felurite tipuri de public, de la 12 până la 1.200 de persoane. Nu pot fi sigur, dar judecând după râsete, aplauze şi strângeri amicale de mână, pot afirma că cei mai mulţi oameni care m-au văzut pe scenă nu au plecat acasă regretând banii daţi pe bilet. Ofer bună dispoziţie şi astept propuneri”, a continuat actorul.

Îşi compune singur textele


Tiberiu participă la diferite evenimente comice care au loc în ţară. Îşi adoră meseria şi spune că mai are multe de învăţat. Cu toate că stand-up comedy nu este încă foarte cunoscut în România, acest gen de spectacole fiind gustate mai mult în străinătate, Tiberiu nu se descurajează şi spune că astfel de evenimente încep să prindă tot mai mult contur şi în ţara noastră. Ce înseamnă stand-up comedy mai exact? Tânărul actor a explicat: „O formă de spectacol înrudită cu teatru. Eu de profesie sunt actor, însă îmi place comedia. Stand-up comedy aduce în faţa publicului glume de toate genurile, improvizate. Textele mi le fac eu sau le improvizez la fiecare spectacol. Totul depinde de starea mea de spirit din momentul respectiv şi de public”, a mărturisit actorul.

Tiberiu practică această meserie singur şi nu s-a gândit până acum să-şi facă o trupă de stand-up comedy, cu toate că are foarte mulţi prieteni pasionaţi de această artă. La fiecare spectacol la care participă Tiberiu ştie să aducă zâmbetul pe buze spectatorilor, prin glumele pe care le are.

Întrebări şi răspunsuri

Ai avut parte de-a lungul carierei tale de momente mai puţin plăcute?
În afara faptului că am avut spectacole în care nu mi-am mai adus aminte de câteva glume, nimic. Iar acest lucru nu e ceva neobişnuit. Am foarte multe glume în portofoliu şi este normal să le mai încurc din când în când.

Cât de căutat este în România acest gen de spectacol?
Suntem ca şi cântăreţii de hip hop în urmă cu cinci ani de zile, dacă înţelegeţi ce vreau să spun. Deocamdată suntem la început, dar publicul s-a obişnuit şi vine în număr tot mai mare la spectacole. Cred că peste trei ani de zile, vom umple sălile de spectacole.

Ce-i place


„Mi-ar plăcea să plutesc pe o mare necartografiată, însoţit de tot felul de nebuni care nu sunt făcuţi pentru statul pe uscat. Trăind într-un timp ciudat… gen Evul Mediu timpuriu, să o ard cu vikingii la lumina lunii, gustând mirosuri pe care secolul vitezei nu le poate oferi”, a mărturisit Tiberiu.

Ce nu-i place
Clipele în care publicul nu înţelege o anumită glumă. Nu-i place să vadă că lumea din jurul lui e tristă, tocmai de aceea, spune el, s-a apucat de această meserie. Tiberiu a mai mărturisit că nu-i plac oamenii mincinoşi şi neserioşi.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite