Pompierii spun că în perioada primăverii crește numărul de incendii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statistica incendiilor din ultimii ani arată că, începând din a doua jumătate a lunii martie, se înregistrează un număr ridicat de incendii de vegetaţie uscată, arderi necontrolate  ca urmare a acţiunilor de igienizare a terenurilor de vegetaţie uscată.

Subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad au fost solicitate deja să intervină în astfel de situaţii, în mai multe localităţi ale judeţului, dar şi în municipiu. “Pentru a preîntâmpina astfel de evenimente, care pot avea consecinţe tragice, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al Judeţului Arad, prin Serviciul Inspecţia de Prevenire a luat mai multe măsuri”, a declarat Sorina Ambruș, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.

Mai mulți pompieri desfăşoară în aceste zile prin mai multe localităţi, acţiuni de informare preventivă pentru conştientizarea cetăţenilor asupra riscurilor pe care le presupune nerespectarea regulilor de prevenire a incendiilor de vegetaţie uscată.

“Arderea miriştii, a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se poate executa numai după obţinerea permisului de lucru cu focul, conform Nomelor Generale de apărare împotriva incendiilor. Emiterea permisului se face prin grija primarului, de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau o altă persoană desemnată în acest sens. De asemenea, menţionăm că pentru astfel de operaţiuni este nevoie şi de acordul Agenţiei de Mediu”, a adăugat Sorina Ambruș.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite