Poliţiştii au lăsat fără permise mai mulţi vitezomani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii au oprit pentru control mai mulţi şoferi
Poliţiştii au oprit pentru control mai mulţi şoferi

Timp de câteva zile, poliţiştii arădeni au organizat mai multe acţiuni pe  DN7, în zona localităţilor Lipova, Ususău şi Zăbrani, pentru a preveni şi combate accidentele rutiere, dar şi pentru a atrage atenţia conducătorilor auto.

Acţiunile oamenilor legii s-au lăsat cu numeroase amenzi dar şi cu reţinerea permiselor de conducere a câtorva şoferi care au apăsat la maximum pedala de acceleraţie. Astfel, poliţiştii rutieri au depistat în trafic trei şoferi pe care radarul i-a înregistrat conducând cu viteza mult peste limita legală. Aceştia s-au ales atât cu sancţiuni cât şi cu permisele de conducere reţinute. Fără permis a rămas un alt şofer, pe care oamenii legii l-au depistat băut la volan.

Per total, s-au aplicat 130 de amenzi, dintre care 40 au fost pentru nepurtarea centurii de siguranţă iar 38 pentru  defecţiuni tehnice la autovehicule. Totodată, au mai fost sancţionaţi şi doi pietoni şi nouă mopedişti.  Oamenii legii au reţinut şi 38 de certificate de înmatriculare.


Acţiunile vor continua pe teritoriul judeţului, oamenii legii încercând astfel să îi determine pe şoferi să fie mai atenţi, pentru a preveni accidentele rutiere.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite