Arad: Poliţiştii continuă acţiunile pe linia legalităţii transportului de mărfuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arad: Poliţiştii continuă acţiunile pe linia legalităţii transportului de mărfuri
Arad: Poliţiştii continuă acţiunile pe linia legalităţii transportului de mărfuri

Ofiţerii Serviciul de Investigare a Fraudelor şi comisari ai Gărzii Financiare Arad au organizat o nouă acţiune pe linia legalităţii transporturilor de mărfuri, pe traseul Vama Nădlac – Arad.

Cu această ocazie a fost oprit în trafic un autotren cu remorcă, condus de un bărbat din Sighişoara. La verificarea efectuată s-a constatat că bărbatul transporta, 43 de purcei cumpăraţi din Ungaria, pentru care nu deţinea documente legale de provenienţă. Şoferul a fost sancţionat contravenţional cu o amendă în valoare de  1.500 de lei. Cei 43 de purcei, în valoare de 16.500 de lei, au fost confiscaţi urmând a fi valorificaţi în folosul statului.

O altă acţiune de amploare a GFA a constat în controalele pentru depistarea agenţilor economici care nu folosesc aparatele de marcat, cei mai tentaţi să încalce legea fiind patronii de baruri. „Săptămâna trecută am încheiat şapte procese verbale în urma controalelor desfăşurate, amenzile ridicându-se la 56 mii lei. Mai mult, am făcut şi o confiscare de 1.128.513 lei, deoarece un agent economic cu activitatea suspendată pe trei luni a continuat să facă încasări”, a declarat directorul coordonator adjunct al GFA, comisarul Marius Băltăreţu.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite