Arad: Poliţiştii comunitari acuzaţi că au bătut un taximetrist nu au avut abateri până în prezent

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arad: Poliţiştii comunitari acuzaţi că au bătut un taximetrist nu au avut abateri până în prezent
Arad: Poliţiştii comunitari acuzaţi că au bătut un taximetrist nu au avut abateri până în prezent

Cei doi poliţişti comunitari acuzaţi că au bătut şi lipsit de libertate un taximterist din Arad par a fi „băieţi buni”, după cum îi caracterizează chiar colegii lor de breaslă.

CITIŢI ŞI:

Arad: VIDEO Taximetristul bătut măr de poliţiştii comunitari cere dreptate (GALERIE FOTO)


Arad: Poliţişti comunitari arestaţi 29 de zile pentru că au bătut un taximetrist

Cristian Ulucaru este născut în judeţul Hunedoara, dar a crescut şi a copilărit în satul Căpâlnaş din judeţul Arad. Consătenii spun că el obişnuia să-şi petreacă concediile în satul Căpâlnaş alături de familia lui.

„Din câte îl cunosc eu era un băiat bun, nu creea probleme. El locuia mai mult în Hunedoara însă obişnuia să vină în concedii în Căpâlnaş, la părinţi. Acum şi părinţii lui s-au mutat la Hunedoara, în sat nu mai are rude, decât câţiva prieteni. Familia lui era una exemplară. Buni gospodari şi civilizaţi”, a spus Ioan Guţu, primarul localităţii Birchiş din Arad.

Cristian Ulucaru lucrează de mulţi ani în domeniul poliţiei, el fiind mult timp angajat în cadrul Poliţiei Militare. Înainte să ocupe funcţia de referent în cadrul acestei instituţii, Cristian Ulucaru a lucrat ca şi agent de pază la o societate privată din Arad.

„Noi îl ştim ca un om bun. Nu a mai avut abateri până acum, cel puţin de când este angajatul nostru. Din câte ştiu eu, Ulucaru a lucrat ultima oară la o scoietate de pază din Arad. Vă daţi seama că noi avem în subordine peste 200 de angajaţi, nu avem cum să-i cunoaştem îndeaproape pe toţi. Însă, repet, până la incidentul acesta nu am avut probleme cu el. În ceea ce priveşte vinovăţia celor doi poliţişti, nu vreau să mă pronunţ, nu sunt în măsură să dau verdicte”, a declarat directorul adjunct al Poliţiei Comunitare din Arad.

Cât despre Adrian Lupu, cunoştinţele lui spun că acesta ar fi lucrat ca şi gardian public până să se angajeze la Poliţia Comunitară. Colegii lui spun că că Adrian este un băiat cuminte şi nu au avut probleme cu el până acum, de aceea nu-şi pot explica gestul poliţistului.

„Nici Adrian Lupu nu a avut alte abateri până acum. Ne miră faptul că cei doi au avut o aşa scăpare, nu ştim ce anume s-a întâmplat mai exact”, a declarat directorul adjunct.

Pe de altă parte, taximetristul Florin Patcău spune că în ziua în care a fost agresat, aceeiaşi poliţişti ar fi bătut un alt arădean care însă nu a dorit să-i reclame.

Cristian Ulucaru şi Adrian Lupu au fost arestaţi pentru 29 de zile vineri.

Avocatul lor a depus însă recurs împotriva deciziei magistraţilor.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite