Poliţia arădeană se pregăteşte de sărbătoare. Arădenii vor avea ocazia să participe la diverse demonstraţii.

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad au anunţat în acestă dimineaţă că vor organiza o serie de manifestări cu ocazia Zilei Poliţiei Române, care se sărbătoreşte în fiecare an, la 25 martie. 

Astfel, în 24 martie, IPJ Arad organizează Ziua Porţilor deschise, prilej cu care, arădenii vor putea vizita sediul Poliţiei arădene şi implicit, dotările logistice cu ajutorul cărora îşi desfăşoară activitatea, poliţiştii.

De asemenea, vineri, 25 martie, începând cu orele 11,00, în sala mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici“ va avea loc un program cultural- artistic, dar şi ceremonia avansărilor în grad, premierea celor mai buni poliţişti-sportivi, câştigătorii competiţiilor sportive la fotbal, tir, tenis de masă, şah, judo, organizate cu aceasta ocazie de I.P.J. Arad şi Asociaţia Sportivă Arpolis.

Tot în 25 martie 2011, începând cu orele 10,30, pe platoul din fata Teatrului Clasic, Ioan Slavici va avea loc o prezentare a dotării şi tehnicii folosite de către poliţiştii arădeni. Astfel, aici vor fi expuse autoturismele din dotarea IPJ Arad , VW, Logan , autovehiculul folosit de către Detaşamentul de Intervenţie Rapidă, Laboratorul Criminalistic şi va avea loc o demonstraţie la care vor fi folosiţi câinii de serviciu ai IPJ Arad.

De asemenea, în zona adiacentă Teatrului, vor fi prezenţi şi poliţiştii de proximitate, care vor împărţi arădenilor pliante cu sfaturi preventive şi vor oferii celor interesaţi, consiliere.

„La festivităţile ce se vor desfăşura cu prilejul Zilei Poliţiei Române vor participa şi delegaţii de poliţişti din Ungaria”, spune inspector principal, Camelia Tuduce, purtător de cuvânt al Poliţiei Arad.
                                           

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite