Peste 170 de participanţi îşi vor arăta măestria la campionatul de karate kyokushin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pasionaţii de karate kyokushin vor avea parte de un weekend dinamic, la Expo Arad Internaţional. Acesta este dedicat în special iubitorilor de sport şi performanţă.   

Evenimentul este organizat de către Federaţia Română de Karate Kyokushin, Clubul Sportiv Budokai Arad şi Expo Arad Internaţional.

Astfel, în data de 23 octombrie 2010, în incinta complexului expoziţional se va desfăşura a IV-a ediţie a Cupei Europene Romanian Open International la karate kyokushin şi Campionatul Naţional de Karate Kyokushin Open Seniori.

Spectacolul luptelor va începe la ora 13.00 şi aduce în ring peste 170 de participanţi din România, Bulgaria, Ungaria, Croaţia, Slovacia, Polonia şi Ucraina care îşi vor demonstra măestria marţială în cadrul celor două tipuri de probe: kata – exerciţiu de virtuozitate prin care se exprima o luptă cu adversari imaginari şi kumite – luptă în sistem knock-down.
 

Printre reprezentanţii Aradului la cele două concursuri se numără Dan Anca Monica – campioana Cupei Croaţiei 2009 şi locul III la Campionatele Europene 2010, Mărgarint Dorin – câştigatorul cupei Croaţiei 2009 şi locul III la Campionatele Europene 2007, Hălmăgean Oana – campioană naţională cadeţi, Vlăzan Alina – campioană naţională cadeţi şi Pucea Ştefana – campioană naţională cadeţi.




Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite