Arad: Peste 1.000 de elevi arădeni învaţă în frig

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arad: Peste 1.000 de elevi arădeni învaţă în frig
Arad: Peste 1.000 de elevi arădeni învaţă în frig

Azi dimineaţă au sosit mai mulţi muncitori cu o macara pentru a remedia situaţia. Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta” din Arad a fost debranşat de la căldură după ce hotelul din perimetrul instituţiei şi-a muntat punctul termic.

Aproximativ 1.000 de elevi învaţă de mai bine de două săptămâni la o temperatură de 13 grade Celsius şi asta după ce Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta” a fost debranşat de la căldură în urma unei neînţelegeri cu hotelul cu care împărţea punctul termic.
„Dacă până mâine nu se rezolvă problema, luni o să oprim procesul de învăţare. Deşi nu îmi surâde deloc ideea, nu mai putem continua aşa. În săli e foarte frig, elevii şi colegii mei stau îmbrăcaţi cu geci la cursuri. Avem noroc când mai iese puţin soarele, că se mai încălzesc şi sălile de clasă”, a declarat în această dimineaţă profesorul Constantin Cioarsă Cârligeanu, directorul Colegiului.

Se încălzesc de la razele soarelui
Mai mulţi muncitori s-au prezentat în această dimineaţă, cu o macara, în faţa instituţiei, pentru a remedia situaţia. Potrivit directorului şcolii, primăria Arad a adus modulul şi s-a ocupat ca problema să fie rezolvată în cât mai scurt timp. „Este foarte frig, mai ales în clase. Trebuie să venim îmbrăcaţi pentru a putea trece peste zi pentru că este foarte frig. Mai avem noroc dacă bate soarele. Am vrea căldură, nu ne gândim doar la noi, mai mari, ci şi la cei mai mici, care sunt mai sensibili şi neajutoraţi. Chiar ne-am dori căldură”, spune Adrian Andrei Vasii, preşedintele consiliului elevilor din liceu. Pentru a nu sta zgribuliţi în bănci, profesorii, mai ales la clasele  mici, îi lasă să se mişte cât mai mult, să facă exerciţii fizice şi să bea ceai cald.
Din fericire, încă nu s-a îmbolnăvit niciun elev, cu toate că în sălile de clasă este mult mai frig ca afară. Micuţii vin îmbrăcaţi gros, stau chiar şi cu mănuşi la orele de curs. Atât elevii, cât şi profesorii colegiului, îşi pun toate speranţele şi cred că de mâine situaţia va reveni la normal.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite