Arad: Periferia Aradului scapă de izolare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arad: Periferia Aradului scapă de izolare
Arad: Periferia Aradului scapă de izolare

16 astfel de microbuze vor ajunge în Arad săptămâna viitoare şi vor intra în administrarea Companiei de Transport Public (CTP).

Veşti bune pentru arădenii din cartierele îndepărtate ale Aradului prin care nu circulă mijloacele obişnuite de transport. Autorităţile locale vor introduce 16 microbuze în aceste zone. Astfel, locuitorii din Grădişte sau Bujac vor putea ajunge mai uşor la staţiile de tramvai de pe arterele principale.

Kilometri pe jos

Locuitorii de pe străzile aflate la mare depărtare de liniile de tramvai trăiesc de ani de zile un adevărat calvar. „Noi ca noi, dar mai ales iarna, când ne merg copiii la şcoală pe întuneric şi vin tot la fel din centru, e jale. Merg kilometri pe jos prin frig până la staţia de tramvai”, a povestit Maria Coman, care locuieşte în capătul Bujacului.

Nici Gheorghe Haţegan nu este mai mulţumit de distanţa pe care trebuie să o parcurgă pe jos din capătul cartierului Grădişte şi până la staţia de tramvai. „Pe ceas, fac cam 20 de minute până la tramvai. E bine poate că fac mişcare, dar ...”, a spus arădeanul făcând haz de necaz. În această situaţie se află însă şi cei care s-au mutat în noile zone rezidenţiale, apropiate de ieşirile din oraş şi care încă nu au mijloace de transport în comun, aşa cum este cazul noului cartier ANL din Micălaca. În aceste condiţii, municipalitatea, în colaborare cu CTP, a găsit soluţia de a face legătura între aceste zone şi staţiile de tramvai cu microbuze.

„Săptămâna viitoare, vin primele 16 microbuze şi în câteva săptămâni acestea vor circula deja din Bujac şi până la Fortuna, din Grădişte, de pe strada Trenului, dar şi spre Spitalul Judeţean”, a declarat primarul Aradului, Gheorghe Falcă.


Microbuze şi în zona blocurilor noi
Municipalitatea doreşte înfiinţarea de astfel de rute în mai multe zone ale oraşului. Astfel, microbuzele vor mai circula şi între noul cartier ANL Micălaca Est şi zona Voinicilor-Renaşterii, dar şi între Aradul Nou din zona străzilor Constituţiei, Caraiman şi Ogorului către linia de tramvai.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite