Percheziții la Arad și în alte șase locații din țară. Mascații caută “telefoane chinezești”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mascații au reținut 20 de persoane
Mascații au reținut 20 de persoane

O acțiune complexă a polițiștilor din mai multe județe ale țării a demarat, în această dimineață. Mascații, coordonați de procurorii din Alba încearcă prinderea unei rețele de contrabandă cu telefoane mobile contrafăcute. Operațiunea este denumită „Telefonul chinezesc”.

În vizorul polițiștilor au existat 20 de persoane suspectate de contrabandă cu telefoane mobile contrafăcute. În Arad au avut loc șase percheziți, în Timiş 10, în Cluj 9,, Galaţi  4, Alba  3, Ilfov o percheziţie şi o percheziţie are loc în Bucureşti. Descinderile au avut loc la sediul unor societăţi comerciale.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au stabilit faptul că, în cursul anului 2011, o parte dintre membrii reţelei au efectuat, fără autorizaţie, importuri din China de componente de telefoane mobile contrafăcute, care purtau fără drept, semne identice cu cele ale unei cunoscute mărci internaţionale de telefoane mobile, pe care ulterior le asamblau şi le comercializau prin intermediul celorlalţi învinuiţi către diferite persoane fizice şi juridice.

La acţiunea denumită „Telefonul chinezesc”, participă 164 de poliţişti, din care 78 din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sprijiniţi de 86 poliţişti din cadrul Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Arad, Timiş, Cluj, Galaţi, Ilfov şi Bucureşti şi sunt folosite 36 de autospeciale de intervenţie.

Cele 20 de persoane vizate de aceste descinderi au primit deja mandate de aducere şi vor fi audiate la sediul IPJ Alba.

Arad



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite