Patru famili au rămas pe drumuri din cauza unui incendiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiul le-a distrus casele
Incendiul le-a distrus casele

Membrii  a patru familii de romi au rămas în prag de iarnă fără acoperiș deasupra capului după ce casele în care aceștia își duceau veacu, au fost mistuite de flăcări. Oamenii dormeau în timp ce acoperișurile au luat foc, așa că nu au putut salva mai nimic din agoniseala lor, reușind doar să scape teferi.

Flăcările care au cuprins acoperişurile locuinţelor au fost observate foarte târziu. Oamenii dormeau dar s-au trezit din cauza trosniturilor puternice şi a fumului înnecăcios care le intra în case.

„ Nu se ştie de la care a pornit incendiul. Noi aici toţi ne încălzim cu lemne şi rumeguş. Toate familiile suntem în situaţia asta. E vai de noi acum. Bani nu avem să le reparăm, ne-am mai mutat pe la rude şi încercăm să mai recuperăm ce se mai poate. A ars aproape tot ”, a povestit unul din proprietarii caselor afectate.

Cele patru case, din cartierul Checheci, care au luat foc pe rând, sunt aproape lipite una de cealaltă. În zonă e acum forfotă mare, toată lumea pune mâna pentru a ajuta la eliberarea locuinţelor afectate şi pentru reconstruirea lor cât mai rapidă.

„ Ajutăm, strângem, facem şi noi ce putem ca să-i ajutăm pe oamenii ăştia. Au nevoie de orice material de construcţie. Lemn, ţiglă, toate le sunt bune că nu prea a mai rămas nimic ce să se poată folosi ”, a afirmat unul din martorii incendiului.

Pompierii chemați la fața locului, încearcă acum să stabilească de la ce a izbucnit incendiul.

„ Cauza incendiului este în curs de stabilire. În zonă erau depozitate materiale combustibile, fapt care a condus la propagarea rapidă a focului. Din această cauză intervenţia a fost dificilă şi a durat trei ore”, a declarat locotenent Sorina Ambruş, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Vasile Goldiș” Arad.

Arad



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite