Paştele mic sau Paştele blajinilor, un amestec de mituri străvechi şi datini creştine

Arădenii au dat de cu dimineaţă buzna în biserici şi în cimitire pentru a-şi cinsti morţii, cu ocazia sărbătorii numite Paştele mic sau, popular, Paştele morţilor. Gospodinele s-au pregătit de zor în ultimele două zile pentru a împărţi toate bunătăţile care se regăsesc în mod tradiţional pe masa de Paşte: ouă roşii, cozonaci, pască şi friptură de miel.

„Am dus o sticlă de vin ca să presar peste mormânt, cum este tradiţia, şi mâncare tradiţională de Paşte”, a spus Maria Toma, care îl comemorează pe soţul său decedat în urmă cu 30 de ani. După ce participă la slujba de sfinţire a bucatelor în biserici, oamenii iau mai apoi cu asalt cimitirile ca să le dea săracilor pomana peste morminte.

Pe lângă semnificaţiile spirituale, sărbătoarea este o binecuvântare pentru comercianţi, în special pentru florari. Cumpărătorii au fost şi ei mulţi, astfel că marfa s-a epuizat destul de repede încă de ieri.

Sărbătoarea în schimb este un amestec între mit şi datini creştine. O altă denumire a sărbătorii este cea de Paştele blajinilor.Blajinii, cărora li se mai spune şi Rohmani, Urici sau Oameni Roşii, sunt fiinţe mitice, reprezentări ale oamenilor primordiali sau ale strămoşilor. Se spune că ei au luat parte la facerea lumii şi că, de atunci, susţin stâlpii de sprijin ai Pământului. Consideraţi urmaşii lui Set (al treilea fiu al lui Adam şi al Evei), Blajinii trăiesc la hotarul dintre lumea văzută şi lumea nevăzută sau chiar sub pământ, pe Tărîmul Celălalt, dincolo de Apa Sâmbetei (râu imaginar, care izvorăşte de sub rădăcinile Bradului Lumii, înconjoară Pământul de trei, şapte sau nouă ori şi se varsă în lumea cealaltă prin Sorbul Pământului; acesta mărgineşte lumea văzută de lumea nevăzută).

Lumea subterană a celuilalt tărâm este evocată adeseori de tradiţiile populare şi de poveştile româneşti. Mitologia română arată că sub pământul nostru se mai află o lume. Acolo sunt tărâmurile celelalte, unde nu au ajuns decât eroii populari, precum Făt-Frumos, ce ajunge în Ţara tinereţii fără bătrâneţe si a vieţii fără de moarte. Pe tărâmurile acelea, numite şi Ostroavele Blajinilor sau Ostroavele Albe, locuiesc aceşti oameni sfinţi. Asemănarea cu mitul lumii tainice a Shambalei este semnificativă.

Legătura dintre pământeni şi Blajini se face, conform tradiţiei, la Paştele Rohmanilor, prin cojile de ouă pe care oamenii, recunoscători pentru rugăciunile şi faptele bune ale Blajinilor, le aruncă în ape curgătoare în Vinerea Mare sau în Sâmbăta Paştilor. Plutind pe ape, ele vor ajunge pe Apa Sâmbetei, în lumea unde locuiesc aceste făpturi minunate, vestindu-i astfel că a sosit timpul să serbeze Paştele. Până în Tarâmul Celălalt cojile de ouă ajung într-o săptămână, după care, printr-un miracol, ele redevin ouă întregi, cu care se hrănesc Blajinii, despre care se spune că mănâncă foarte puţin, un ou ajungând pentru 12 dintre ei. Datina cere ca aceste coji de ouă roşii să fie aruncate în ape curgătoare numai de fete neajunse la pubertate sau de femei bătrâne.

Se crede că Blajinii se bucură foarte mult de această sărbătoare şi de legătura dintre ei şi oameni care se menţine prin intermediul acesteia.