Pasiunile adevărate înving recesiunea. Aeromodelismul cu telecomandă prinde contur.

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cele mai costisitoare hobby-uricare s-a instalat în Arad este cel care implică aeromodele telecomandate. Zeci de oameni în toată firea „se joacă” cu micile bijuterii ale tehnicii şi cheltuie pentru asta mii de euro fără să le pese de criză.

Chiar dacă pentru cei mai mulţi mânuirea avioanelor sau elicopterelor telecomandate poate părea o joacă de copii, o mână de pasionaţi consumă timp, energie şi sume impresionante de bani pentru acest hobby. Bijuteriile tehnicii aeromodelelor scot din buzunar pasionaţilor mii de euro, la care se adaugă şi cheltuielile de transport pentru participarea la diverse competiţii din ţară şi străinătate. „Este un sport foarte serios care adună de la an la an tot mai mulţi pasionaţi şi competitori.

În ciuda crizei, şi în acest an s-a dovedit că pasiunea e mai puternică decât orice alte inconveniente”, a explicat Zoltan Horvath, reprezentant al Clubului de aeromodele Flying Bravo, organizator al uneia dintre cele mai mari competiţii de profil din ţară. Rudolf Kratovi, un arădean, spune că are această pasiune de 10 ani şi participă la toate evenimentele cu mare bucurie. „Am un avion cu reacţie Albatros. A costat aproximativ 6.000 de euro, dar e unul foarte performant”, explică maghiarul. Acesta mai adaugă că astfel de modele sunt folosite şi în aviaţie, pentru antrenamentele militarilor.

Surfingul cu zmeul

Importat în urmă cu nouă ani de peste ocean, kitingul îşi „arată” colţii la fiecare sfârşit de săptămână prin împrejurimile Aradului. Un vânt bun, câteva sute de euro investiţie şi un pic de antrenament sunt necesare practicării unui sport care îmbină perfect surfingul cu zborul.

Cum Aradul nu are pârtie amenajată pentru practicarea kitingului,  sau spaţii special amenajate, cei care apucă să-şi ridice zmeul de circa patru metri, renunţă la orice mijloc de locomoţie: placă surf, role sau la buggy. Kitingul sportiv este cel mai simplu de practicat, deoarece necesită doar un zmeu, un vânt bun şi puţină îndemânare. Power kitingul pe de cealaltă parte necesită pe lângă o investiţie în plus în echipament, şi ore de antrenament. „Kitingul înseamnă un zmeu pentru a tracta o persoană care foloseşte un anumit mijloc de locomoţie, indiferent că se deplasează pe zăpadă, gheaţă, iarbă sau pe apă. Este sportul care foloseşte un zmeu. Vântul este cel care pune în mişcare kite-ul, cu o forţă de tracţiune destul de mare”, a explicat Vlad Lupşa, un pasionat al acestui sport.

Kiting-ul este costisitor, iar pentru a-l practica, pasionaţii investesc câteva sute de euro.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite