Paşi greşiţi pentru jucătorii de la ACU Arad în meciul pierdut în faţa Voinţei Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Voinţa Sibiu a trecut fără probleme, cu scorul de 2-0, de ACU Arad
Voinţa Sibiu a trecut fără probleme, cu scorul de 2-0, de ACU Arad

Voinţa Sibiu a trecut fără probleme, cu scorul de 2-0, de ACU Arad, fiind neînvinsă în acest tur de campionat. Au marcat Burlacu în minutul 24 şi  Martinescu  în minutul 59. Sibienii au câştigat cele trei puncte, fără să forţeze prea mult şi s-au instalat pe prima poziţie a clasamentului.

Prima repriză a fost una de tatonare, în care niciuna dintre echipe nu a avut nicio ocazie notabilă. Totuşi, sibienii, au reuşit să deschidă scorul dintr-o fază fixă. În minutul 24, Hardău a bătut bine o lovitură de colţ, iar Forika a marcat cu capul din 4-5 metri.

“A fost o primă repriză echilibrată fără ocazii notabile pentru nicio echipă, din păcate decisă la o fază fixă. A urmat repriza a doua dominată în totalitate de Sibiu. Scorul putea să fie şi mai mare. S-a văzut că sibienii îşi doresc foarte mult să câştige”, a declarat Costel Bogoşel, antrenor ACU Arad. Repriza a doua a început într-o dominare a echipei din Sibiu care a continuat până la finalul partidei. În minutul 59, Hallmen a creat o fază spectaculoasă pe partea dreaptă, cu o cascadă de driblinguri în faţa apărătorilor arădeni, urmată de o centrare în faţa porţii, iar Martinescu a reuşit o deviere în poarta arădenilor, 0-2.

Sibienii au câştigat cele trei puncte, fără să forţeze prea mult şi s-au instalat pe prima poziţie a clasamentului.“Aş vrea să-mi felicit jucătorii pentru acest rezultat şi pentru acest tur. A fost un joc care a fost afectat de calitatea terenului. Am venit cu gândul să nu pierdem la Arad. Am avut mai multe ocazii care îmi dau dreptul să spun că am meritat victoria”, a spus după meci Alexandru Pelici, antrenor Voinţa Sibiu.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite