POVEŞTI DE ARAD: Remember inundaţiile din 1932

Aproape 80 de ani au trecut de la dezastrul care a făcut ca în Arad să domnească împărăţia apelor. Tragedia arădenilor care a impresionat chiar şi Casa Regală, însăşi regele Carol al II-lea vizitând urbea de pe Mureş, a însemnat înainte de toate lupta cu râul care a păzit Cetatea Aradului de atâtea invazii.

Se întâmpla pe 22 martie 1932, atunci când Mureşul a demonstrat băştinaşilor din cartierele oraşului nou formate că nu există stăvilar împotriva furiei apelor. „Având în vedere că în vocabularul cotidian al arădenilor dăinuia expresia „obişnuitele inundaţii de primăvară”, nu au mai avut un impact mental deosebit. Aceste inundaţii, aproape anuale, fără mari urmări erau ca şi obişnuitele cutremure pe care japonezii de exemplu, nu le mai băgau în seamă. Cam aşa erau şi aceste inundaţii de pe Mureş. Motiv pentru care autorităţile de la acea vreme au luat o serie de măsuri pentru a se proteja de aceste inundaţii”, explică Corneliu Pădurean, profesor universitar.

Urbea de pe Mureş a cunoscut de-a rândul secolelor dezastre mai mult sau mai puţin devastatoare.  De aceea, începând cu 1904, oraşul a dispus de un regulament privind digurile de apărare împotriva inundaţilor. Exista chiar şi o taxă pe care o plăteau cetăţenii pentru a se ridica aceste diguri pentru protejarea populaţiei.

Cât priveşte calamitatea din urmă cu 79 de ani, cei mai bătuţi de soartă au fost chiar arădenii care locuiau la periferia oraşului. „În 1932 am avut două valuri de inundaţii, în martie şi în aprilie. Iarna anului 1931-1932 a fost una extrem de friguroasă. A îngheţat, s-a făcut un pod de gheaţă pe Mureş şi în luna martie are loc o încălzire bruscă a vremii. Ba mai mult, la Târgu Mureş, în zona de unde se formează Mureşul au fost precipitaţii extrem de numeroase. Dacă e să consultăm anuarul în statistica României, constatăm că anul 1932 în zona Târgului Mureş a fost unul de vârf, cu precipitaţii istorice. Această apă adunată la Târgu Mureş, a ajuns până la urmă şi la Arad”, mai explică profesorul Pădurean.

Drumul viiturii a mai adunat pe parcurs cantităţi mari de apă, atâta vreme ce temperaturile în creştere topeau zăpezile adunate în jurul pâraielor care se vărsau la rândul lor tot în Mureş. Cu toate acestea, podurile de gheaţă formate pe Mureş au pornit prăpădul stihiilor apelor dezlănţuite.
„Gheţurile adunate pe Mureş, conform unor informaţii au ajuns să fie cât casa de mari. Ele au fost cele care au împiedicat scurgerea apei, motiv pentru care apa a ieşit din albia Mureşului şi au inundat în martie zonele din apropierea Mureşului”, povesteşte profesorul Corneliu Pădurean.

Micălaca aproape rasă de pe faţa pământului

Vârful inundaţiilor din ’32 a fost pe 7 aprilie, când viitura a ajuns în zona Aradului. La acea vreme oraşul a fost inundat în Micălaca, localitate devenită cartier al Aradului la 1 ianuarie 1930. Autorităţile locale din Micălaca nu au fost interesate de ridicarea unui dig, singurul stăvilar împotriva Mureşului fiind  calea ferată Arad- Lipova.

Cartierul suferă cel mai mult de pe urma viiturii, care distruge sistematic aproape toate casele care-şi făceau veacul în fosta comună de la marginea oraşului. În rândul oamenilor au existat chiar şi teorii conspirative la momentul respectiv, care spuneau că autorităţile cu bună ştiinţă au rupt digurile şi au lăsat apa să meargă peste Micălaca, tocmai pentru ca oraşul să fie salvat, sute de familii fiind sacrificate pentru binele burgheziei care sălăşluia în centrul oraşului. 

Hotărârea de a sparge digurile a fost luată în cazul comunei Vladimirescu, acolo unde apele au fost lăsate să curgă peste localitate. Autorităţile au avertizat în permanenţă, mai ales că se ştia de la Hunedoara că Mureşul creşte în debit. „Problema a fost că regulamentul digurilor oraşului nu a fost aplicat la timp şi în Micălaca, iar autorităţile oraşului nu s-au interesat de ridicarea digului şi în noul cartier al Aradului. Timpul a fost destul de scurt”, spune profesorul Pădurean.

În absenţa unor diguri, Micălaca a fost neputincioasă în faţa viiturii care a fost îngropată sub ape de un metru şi jumătate adâncime. „Mărimea dezastrului când au dispărut aproape 900 de case a fost determinată de faptul că majoritatea erau din chirpici şi nu aveau fundaţia solidă. De exemplu din toate casele de pe strada Marginei, o singură casă a rămas în picioare. Casa există şi astăzi”, mai spune Corneliu Pădurean.

Casele efectiv s-au topit, situaţia fiind îngreunată şi de faptul că viitura a lovit Micălaca noaptea dintre 6-7 aprilie. Mulţi dintre localnicii au găsit refugiu pe acoperiş. Bărcile existente au fost recondiţioante şi timp de mai multe zile Micălaca a devenit o mică Veneţie unde oamenii circulau doar cu barca. O bună parte din oamenii au luat drumul Mândrulocului, unde au căutat un refugiu după ce Mureşul a făcut casele una cu pământul. 

Micălăcenii intentează proces autorităţilor după inundaţiile din ’32, unul din motivele invocate fiind chiar neimplicarea Primăriei în ridicarea unor diguri, deşi regulamentul exista din 1904. „Primăria s-a apărat, recunoscându-şi totodată vina, afirmând totuşi că timpul de când Micălaca a intrat în componenţa oraşului a fost prea scurt ca să fie ridicat vreun dig”, explică Corneliu Pădurean.

Scandal pe banii regelui Carol al II-lea

Zilele ce au urmat viiturii de pe Mureş a pus la lucru fiecare localnic. La vremea respectivă, profitând de dezastrul oamenilor, tâlharii au dat buzna pe străzile invadate de ape, furând tot ce le pica în mână. Piraţii, acţionau cu bărcile pe străzi. „Chiar o bătrânică se plângea într-un document al vremii că i s-a furat din podul casei toată făina şi slănina pe care a adunat-o ca să le dea oamenilor care-i lucrau pământul primăvara”, spune profesorul Pădurean.

Încă oamenii îşi aduc aminte de vizita regelui Carol al II-lea, care timp de două ore a discutat cu sinistraţii, fiind aleşi mai apoi 168 de sinistraţi, cei mai loviţi de soartă. Regele a împărţit acestora plicuri cu bani, fără să ştie că sumele din plicuri aveau să meargă defapt acolo unde era mai puţină nevoie de ei.

„După plecarea regelui a început scandalul. S-a descoperit că unii au fost puşi pe listă preferenţial, doar pentru că aveau rude în comisia care a selecţionat pe cei 168 şi i-au introdus pe liste ca să primească banii, fără să aibă în schimb pagube importante. Scandalul a culminat cu constituirea unei alte delegaţii care s-a adresat primarului de atunci, Radu Cornel”, spune Corneliu Pădureanu.

Ancheta începută de Primărie îi „dă în gât” pe doi consilieri, vinovaţi de ducerea în eroare a regelui, care la rândul său, cere pedepsirea acestora corespunzător.

Micălăcenii ajung datori vânduţi

Reconstrucţia vechilor case luate de apă a însemnat pentru localnici şi îndatorirea acestora către stat. Primăria a încercat să obţină cei 12,5 milioane de lei, bani depuşi din 1927 la filiala băncii Victoria. „Suma a fost dată băncii spre păstrare în contul respectiv cu anumite clauze care nu puteau fi anulate. Pe acest motiv s-au purtat discuţii cu Banca Naţională şi chiar cu Banca Centrală Victoria pentru eliberarea banilor”, spune profesorul Pădureanu.

Ceea ce nu ştiau însă păgubiţii a fost că banii au fost înapoi primăriei, însă sub formă de împrumut, ceea ce a însemnat îndatorirea pe mai departe a viitorilor beneficiari ai noilor locuinţe. Astfel, au fost proiectate două tipuri de case, cu una sau cu două camere, case care şi în prezent pot fi identificate uşor după numărul de geamuri: cele cu o cameră aveau un geam, în timp ce casele cu două camere, aveau două ferestre.

„O situaţie care făcea şi mai dificilă viaţa de zi cu zi a micălăcenilor a fost că multe din casele pe care ei le-au pierdut la inundaţii au fost ridicate tot pe nişte credite, iar în momentul inundaţiilor creditele respective nu au fost stinse”, spune Corneliu Pădureanu.

Rămaşi fără case, cu credite în bănci exact în mijlocul crizei anilor ’30, micălăcenii se confruntă şi cu o rată a şomajului ridicată. Din cauza inundaţilor, Primăria ajunge să sisteze chiar şi ajutoarele de şomaj. Nici casele pe care primăria le-a ridicat nu le-au primit gratuit, micălăcenii find nevoiţi să se mai împovăreze cu încă o datorie pe care trebuiau să o returneze în decurs de 15 ani. La acea vreme, o casă de două camere era evaluată la 30.000 de lei.

Pentru mai multe imagini cu inundaţiile din 1932 CLICK AICI