PORTRET: Flavius Cuedan iubeşte mingea de la doi ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Flavius îşi doreşte să ajungă un fotbalist adevărat
Flavius îşi doreşte să ajungă un fotbalist adevărat

E una din marile speranţe ale fotbalului arădean. Are 16 ani şi evoluează într-o echipă de seniori, visând să ajungă fotbalist adevărat.

S-a născut, cum se spune, cu fotbalul în sânge. Era şi greu să fie altfel, pentru că tatăl său, Dan Cuedan, e una din figurile importante ale fotbalului arădean. Flavius a descoprit mingea de fotbal pe când avea doi ani şi de atunci n-a mai lăsat-o. „Mama m-a dus de mic copil la meciurile tatălui meu. Mi-a intrat în sânge de mic. Îmi plăcea să intru pe teren, în vestiar, peste tot”, a povestit tânărul fotbalist, familiarizat rapid cu ce înseamnă atmosfera dintr-o echipă.

Călit în Germania

Chemarea a venit, aşadar, de la sine. Avea 5 ani, când a fost legitimat la Clubul Sportiv Şcolar Gloria Arad. L-a remarcat profesorul Cristian Păcurar, care l-a introdus în echipa de copii născuţi în 1988, dublul vârstei lui. A lucrat cu Sandu Gaica la ACU, apoi a revenit la CSS Gloria, sub îndrumarea lui Marius Demian şi Dinu Donca. A trăit o experienţă importantă, care l-a maturizat repede. Vreme de jumătate de an, a fost legitimat la juniorii echipei SC Freiburg. Mentalitatea nemţilor, jocul lor mai agresiv, cu viteza mai mare, toate l-au ajutat să înţeleagă mai bine ce înseamnă fotbalul adevărat.
„În cele 6 luni, am avut parte de o pregătire bună. Am simţit diferenţa. Te simţi mai bine pe teren. Deşi toate antrenamentele erau cu mingea, pot să spun că m-am simţit mult mai bine pregătit fizic”, a explicat Flavius. După ce a împlinit 16 ani, a promovat la seniorii Gloriei Arad.

A confirmat aici, cu evoluţii curajoase, care-i prefaţează un viitor frumos. Îşi aminteşte că a avut puţin trac la primele minute jucate în tricoul „echipei mari”, dar a trecut peste tot. A prins încredere după meciurile amicale, remarcându-se mai apoi în cele oficiale. „E diferit faţă de ce se întâmpla la juniori, intensitatea e mai mare”, a apreciat Flavius.

Aspiră la UTA şi la naţională

Prestaţiile sale l-au adus în atenţia antrenorilor de la loturile naţionale de juniori. Arădeanul are deja 8 meciuri jucate în reprezentativa 1993 a României şi îşi continuă drumul visând la cea de seniori. Iar la nivel de echipă de club, îşi doreşte ce-şi doresc toţi tinerii arădeni care încep fotbalul: „Sunt arădean sută la sută şi, ca şi orice copil din Arad, îmi doresc să ajung la UTA. Sunt două echipe de tradiţie aici, UTA şi Gloria. La una am reuşit să ajung, acum îmi doresc UTA!”, încheie
Flavius.

Întrebări  şi răspunsuri

De ce ai recomanda unui copil să se apuce de fotbal?
Pentru că e sănătos să faci sport. Apoi, faci parte dintr-un grup, te ajută să te organizezi mai bine. Şi te fereşte de alte tentaţii, care pot deveni periculoase.

Care e postul preferat?

Cel de mijlocaş central coordonator, aici mă simt cel mai bine.

Cum a fost trecerea în campionatul de seniori?
Nu mi-a fost greu deloc, pentru că de mic am jucat tot timpul la o categorie mai mare. Acest lucru m-a ajutat foarte mult.

Cine e fotbalistul tău preferat?
Nu am unul, încerc să iau tot ce are fiecare mai bun, chiar dacă e fundaş sau mijlocaş.

Ce-i place
Fotbalul e marea sa pasiune, iar timpul liber îi place să-l petreacă alături de familie. „Îmi place să joc câte o partidă de tenis cu piciorul împotriva tatălui meu. Când eram mic, mă bătea tot timpul”, spune Flavius.

Ce nu-i place
A intrat de timpuriu în „lumea celor mari”, prin intermediul fotbalului. Faptul l-a învăţat să facă diferenţa între lucrurile pozitive şi negative. Din a doua categorie, a observat două motive care trag în jos: alcoolul şi nedreptatea.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite