Arad: PORTRET / Elena Ivaşcu Serveşte teatru la cheie (GALERIE FOTO)
0
După ce a lucrat şi în industria petrolieră şi în construcţii, Nuţi, aşa cum o ştie toată lumea, s-a întors la prima sa iubire: teatrul
PROFIL
Născută. 16 iulie 1966, Tauţ
Studii. Liceul Industrial nr.11
Experienţă. profesională: Lucrează în teatru din 1993
Familie. Căsătorită, un copil
A făcut teatru de amatori încă din 1980 sub îndrumarea regretatei Doamne Emi, actriţa Emilia Dima Jurcă, până la începutul anilor 90. „Am venit în teatru de la 16 ani şi inima mea a fost întotdeauna aici. Când am absolvit liceul nu era niciun post disponibil în instituţie, aşa că m-am angajat în industria petrolieră, conform specializării din liceu”, a povestit Nuţi.
Reîntoarcerea la prima iubire
În anul 1993, când a apărut prima oportunitate de a se angaja la teatru, a profitat de şansă şi a devenit garderobieră la Teatrul de Stat Arad, aşa cum se numea atunci.
„Mai apoi am lucrat ca şi sufleur, tot la Teatrul din Arad. Mi-a plăcut şi această ocupaţie, dar mă nemulţumea faptul că era un post static, ori eu sunt o fire foarte activă”, mărturiseşte actualul regizor tehnic. Întrebată ce anume face un regizor tehnic, Elena Ivaşcu declară că ştie exact ce are de făcut, dar e mai greu de povestit şi rezumat. „Practic sunt omul care preia spectacolul de la regizorul artistic şi răspund de el din punct de vedere al montării decorului, al luminilor, a tuturor elementelor tehnice implicate”, a rezumat Elena Ivaşcu activitatea sa.
Cea mai mare provocare
Recunoaşte că în meseria sa e foarte importantă colaborarea cu regizorul artistic şi spune că în fapt este puntea de legătură între acesta şi scenograf, costumieri, luminişti, maşinişti. „După stabilirea lucrurilor, eu mă ocup de bunul lor mers, de respectarea termenelor de execuţie, de asamblare. Trebuie să fi foarte bine organizat. Şi tu şi cei cu care lucrezi”, a mai povestit regizorul tehnic.
Au existat şi situaţii în care a fost nevoită să „taie” imaginaţia regizorilor artistici. Este cazul unei piese regizate de Alexander Hausvater, care dorea ca peste o platformă plină cu actori, iluminată de multe reflectoare prinse de ea, să cadă o perdea ploaie. „I-am explicat că e imposibil să avem şi apă şi cabluri şi reflectoare în acelaşi loc şi a înţeles”, a povestit zâmbind Elena Ivaşcu.
Turnee şi montări
Unul dintre spectacolele cele mai grele, dar şi cele mai frumoase, este în viziunea sa „Iubirea Fedrei”. „E un spectacol foarte solicitant, pentru care lucram la montarea scenei cam patru zile. Plecând cu el în turneu, am fost nevoiţi la un moment dat în Ungaria, să-l montăm într-o zi şi jumătate. Cu un efort colosal, am reuşit”, şi-a amintit regizorul. Cu toate aceste eforturi, consideră şi acum „Iubirea Fedrei” unul dintre cele mai mari spectacole ale teatrului arădean.
Întrebări şi răspunsuri
Ce anume îţi trebuie pentru a fi un bun regizor tehnic?
În primul rând, trebuie să-ţi placă foarte mult teatrul. Nu poţi face meseria asta altfel. Mai apoi, poate la fel de importantă, este organizarea şi capacitatea de a coordona oamenii implicaţi.
Cât de dificilă este plecarea în turnee cu o producţie?
Poate fi foarte dificilă. Depinde de spectacol. Trebuie să te adaptezi locaţiei în care ajungi, să găseşti soluţii pentru orice situaţie.
Ce alt spectacol a fost solicitant din acest punct de vedere?
Cred că o altă producţie importantă şi solicitantă pentru noi, dar poate de aceea frumoasă, este Amoc-ul.
Ce-i place
„Îmi place să stau la mine acasă. Acolo mă simt confortabil, uitându-mă la televizor”, declară Elena Ivaşcu, care adaugă că îi mai plac căldura, vara şi marea.
Ce nu-i place
„Detest să nu am bani”, spune fără să ezite regizorul tehnic arădean. Elena Ivaşcu mai completează şi că urăşte frigul şi ploaia.
Se încarcă comentariile...
