Arad: PORTRET / Dan Cuedan, selecţioner pentru Arad

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arad: PORTRET / Dan Cuedan, selecţioner pentru Arad
Arad: PORTRET / Dan Cuedan, selecţioner pentru Arad

Reprezentant al valului tânăr de antrenori din Arad, Dan Cuedan are deja câţiva ani buni de experienţă în spate.

Profil

Născut - 6 mai 1968
Educaţie - Masterat în Tehnica Antrenamentului Sportiv
Experienţă - fotbalist, profesor, antrenor
Familie - căsătorit, un copil

Dan Cuedan a început la Victoria Nădlac, acolo unde a îndeplinit rol dublu, de antrenor-jucător, apoi a intrat în corpul tehnic al UTA-ei. S-a ocupat de echipa secundă a Bătrânei Doamne, apoi a fost secund şi principal la prima echipă. A revenit la Nădlac, în liga a 3-a, apoi a urcat o treaptă, la CFR Timişoara. Ultima dată a lucrat în eşalonul trei, la Naţional Sebiş.
A cules aprecieri acolo unde a activat, reuşind să se achite de sarcini în ciuda faptului că, aproape în fiecare caz, echipele pe care le-a condus au avut condiţii financiare precare. Înainte de a trece pe „banca suferinţei”, a fost unul din fotbaliştii importanţi ai Aradului, evoluând la UTA, Strungul, CPL, Şoimii Pâncota, Motorul, Universitatea sau Victoria Nădlac.

O nouă etapă în cariera de antrenor

Acum e în faţa unei noi provocări. Ionuţ Leac, preşedintele Comisiei de Copii şi Juniori din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Arad, i-a făcut o propunere interesantă, pe care a acceptat-o: preluarea selecţionatelor de juniori ale AJF. Cuedan conduce echipele alături de prietenul său Sandu Gaica, fostul fundaş de fier al UTA-ei. Formaţiile juniorilor sunt alcătuite pe categorii de vârstă, jucătorii având între 14 şi 18 ani.

„Evaluăm astfel permanent fondul de juniori din Arad, cu scopul de a propulsa vârfurile către un nivel superior. Lunar, programăm cel puţin o întâlnire pentru fiecare grupă, pentru jocuri sau antrenamente cu temă”, a punctat tehnicianul. Primul rezultat important  a apărut la puţin timp după demararea acţiunii. Selecţionata AJF 1993 a câştigat categoria de vârstă a prestigiosului turneu Cotta International, cea mai importantă competiţie de gen din România la acest nivel.

Selecţie dintre copiii din judeţ

Cuedan a decis să lărgească aria de selecţie, îndreptându-şi atenţia în afara oraşului. „Sunt copii buni şi în localităţile din judeţ. Urmează să vedem ce se întâmplă la Sîntana, Vladimirescu, Chişineu Criş, Sebiş, Curtici, Ineu sau Semlac”, a afirmat antrenorul arădean.

Pe lângă acţiunile de pe plan local, Cuedan îşi doreşte un calendar competiţional cât mai diversificat. „Încercăm, prin bunăvoinţa domnului Alexandru Meszar, să participăm la fiecare ediţie a Cupei Cotta. De asemenea, încercăm să legăm cât mai multe jocuri cu echipe similare din ţară. În septembrie vom merge la un turneu în Italia”, a conchis Cuedan.

Întrebări şi răspunsuri

Care e scopul acestor selecţionate?
Dorim să avem în evidenţă toţi juniorii de perspectivă din Arad. Vârfurile generaţiilor trebuie să urce cât mai repede un nivel superior. Munca e complexă  şi, în altă ordine de idei, încercăm să ne autofinanţăm pentru a ne duce la bun sfârşit proiectele.

Cum se prezintă tinerii fotbalişti din Arad?
Ştim deja ce există la echipele din oraş, UTA, Atletico, Gloria şi CSS. Urmează să trecem în revistă Centrele de Juniori de la nivelul judeţului. Ne vom deplasa în fiecare zonă pentru acest lucru.

Ce-i place

De fotbal s-a legat aproape toată viaţă. A intrat în lumea „sportului-rege” de mic copil, până când acesta a devenit mai mult decât o pasiunea. A continuat şi după ce şi-a agăţat ghetele în cui. „Am o singură altă pasiunea, pe lângă fotbal. Îmi place mult să mă relaxez la o partidă de pescuit”, a mărturisit antrenorul arădean.

Ce nu-i place

Fire activă, Cuedan nu are o „listă neagră” stabilită. Totuşi, spune că nu-i plac lucrurile care contravin principiilor sportive, aici incluzând şi obiceiurile negative practicate de unii fotbalişti dincolo de gazonul verde. Duce o viaţă sportivă şi se fereşte de alte tentaţii. „Nu îmi place alcoolul”, a spus tehnicianul.

Juniori
Echipele sunt alcătuite în funcţie de vârstă, jucătorii având între 14 şi 18 ani

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite