Arad: PORTRET / Gheorghe Câmpureanu creşte vaci de 28 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arad: PORTRET / Gheorghe Câmpureanu creşte vaci de 28 de ani
Arad: PORTRET / Gheorghe Câmpureanu creşte vaci de 28 de ani

Arădeanul alintat de prieteni Jimy a crescut într-o familie modestă, cu frică de Dumnezeu, unde munca în agricultură era prioritară.

Jimy se ocupă cu creşterea animalelor de mic copil. A crescut la ţară, unde a învăţat cât de greu e să te ocupi de această îndeletnicire. Pentru Jimy, animalele reprezintă totul. De meserie tehnician veterinar, Jimy a învăţat încă de pe băncile şcolii toate secretele legate de această meserie.

„Să fii fermier este un lucru cu totul deosebit. Chiar dacă pentru unii pare o ruşine, eu unul mă mândresc cu faptul că lucrez la o asociaţie agricolă, unde zilnic am grijă de zeci de animale de casă. Vacile sunt preferatele mele. Le cunosc mai bine ca pe nevasta mea”, spune zâmbind Jimy.

Toată ziua stă printre bovine

Bărbatul îşi petrece toată ziua în ferma la care este angajat. Când ajunge acasă, o ia de la capăt şi asta deoarece pe lângă animalele de la serviciu, Jimy creşte un număr de 15 vaci, chiar în gospodăria casei. „Nu e uşor să le întreţii, mai ales când sunt multe. Bovinele sunt nişte animale care îţi oferă tot ce vrei, dacă ştii cum să te comporţi cu ele. Începând de la brânză, lapte, şi până la carne, bovinele sunt cele mai productive animale de casă”, explică fermierul arădean.

Jimy spune că fiecare animal din curtea gospodăriei sale a primit câte un nume. Toate cele 15 vaci au fost botezate înainte să ajungă în familia fermierului. „Dacă la căţei le dăm un nume, nu văd de ce o văcuţă nu merită acest lucru”, explică bărbatul.

Vinde brânză şi lapte

Fermierul e de părere că pentru a avea succes în această meserie e nevoie să te dedici în totalitate. „Cât e ziua de lungă nu fac altceva decât să hrănesc animalele. Grajdurile trebuie să fie curate iar apa şi mâncarea la discreţie, numai aşa un animal se simte în largul lui. În fiecare seară, ne bucurăm de producţia bovinelor. Laptele, cel mai sănătos lactat, îl bem şi îl vindem”, punctează fermierul.

Gheorghe Câmpureanu se mândreşte că e fermier şi spune că această meserie este ideală, mai ales în prag de criză. „E imposibil să ieşi în pierdere cu animalele. Investiţie prea multă nu e, însă câştigul îţi ajunge să duci o viaţă decentă”, spune Jimy.

Bărbatul participă cu animalele de la asociaţia la care este angajat la fiecare târg organizat în Arad. Mai mult, laptele şi brânza date de animalele lui le duce în fiecare sfârşit de săptămână, în piaţă, la vânzare. „Din punctul meu de vedere se merită să fiu fermier. Câştig bine, nu am griji prea multe şi cel mai important e că fac ce vreau şi ce îmi place cel mai mult”, concluzionează Gheorghe Câmpureanu.


Întrebări şi răspunsuri

Cât de costisitoare este creşterea unei vaci?

Dacă am spaţiu unde să o cresc şi mult fân, se merită. Nu e o investiţie prea mare, iar profitul nu întârzie să apară.

Le-aţi transmis şi copiilor dumneavoastră această pasiune?
Da, însă pentru ei mi-aş dori să înveţe mai multă carte. Meseriile de lux vor fi la mare căutare în viitor, de aceea mi-ar plăcea ca pe cei doi copii ai mei să-i văd economişti sau igineri.

ce-i place
Fermierul a mărturisit că îi place să îşi petreacă cât mai mult timp alături de animale. „De mic am fost crescut pe păşuni. Ador mirosul de fân şi nu mă văd făcând altceva. Îmi place foarte mult să stau cu familia mea la sfârşit de săptămână”, conchide bărbatul.

ce nu-i place
Gheorghe Câmpureanu spune că nu-i plac oamenii trântori care nu au iniţiativă în viaţă. Bărbatul a mai spus că nu îi place să piardă vremea de pomană, şi dacă se întâmplă să nu lucreze o zi, din diferite motive, simte că nu mai e bărbat.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite