Oraşul Chişineu Criş a fost înfrumuseţat cu sute de flori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Voluntarii s-au arătat mulţumiţi de rezultat
Voluntarii s-au arătat mulţumiţi de rezultat

Peste 20 de tineri din Chişineu Criş, înscrişi în acţiuni de voluntariat, au dat startul campaniei "Un oraş cu flori".  Participanţii au intenţionat ca, prin efortul depus, să contribuie la schimbarea aspectului centrului oraşului.

"Sunt mulţumit că am reuşit să realizăm ceea ce ne-am propus şi ne-am îndeplinit scopul, acela de a demonstra că împreună putem să aducem o schimbare pentru oraş", declară Alexandru Erdos, unul dintre cei 20 de tineri voluntari.

"Am dorit să fac parte din echipa de voluntari pentru a arăta că fiecare dintre noi putem da un exemplu prin  plantarea celor 700 fire de flori. Sunt din localitatea Nădab şi vreau ca acest gen de acţiuni să se desfăşoare  în viitor şi în localitatea  mea”, spune Călin Buntean, participant la acţiune.

Acţiunile de voluntariat vor continua

Voluntarii şi-au propus ca acţiunile lor să contine în perioada următoare."Dorim o continuitate a acţiunilor noastre, iar  în viitor o participare cât mai numeroasă a tuturor celor care îşi doresc să contribuie concret la schimbarea aspectului oraşului" a completat Petrică Moţ, voluntar la acţiunea de sâmbătă.

Invitat la eveniment, europarlamentarul Iosif Matula le-a  dat o mână de ajutor voluntarilor.
"Am răspuns invitaţiei de a participa la această acţiune deoarece consider că noi, cei care locuim în acest oraş, alături de administraţia locală trebuie să avem grijă de mediul în care trăim. Voi susţine în continuare aceste acţiuni care urmăresc înfrumuseţarea oraşului nostru, astfel încât, atunci când ieşim pe stradă, să avem un sentiment de satisfacţie că trăim într-un oraş curat şi îngrijit", a încheiat Iosif Matula.

Sub deviza “Implică-te voluntar, Schimbă ceva!”, organizatorii susţin că astfel de evenimente vor continua.



Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite